Pe scurt
- Președintele american a sugerat că Ucraina ar putea recâștiga teritoriul ocupat de Rusia cu sprijin european, ceea ce marchează o schimbare față de remarcile sale anterioare.
- Comentariile lui Donald Trump au ridicat întrebări cu privire la sancțiunile americane, viitorul eforturilor de pace și potențialele schimbări în politica SUA față de război.
- Noile remarci ale președintelui SUA sugerează că Washingtonul nu are de gând să împingă Ucraina spre a face concesii teritoriale.
Într-o schimbare bruscă de atitudine, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Ucraina își poate recâștiga tot teritoriul ocupat de Rusia cu ajutorul susținătorilor săi europeni.
Remarcile sale făcute marți, pe 23 septembrie, într-o postare pe rețelele de socializare, după discuțiile cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja Adunării Generale a ONU de la New York, au făcut rapid valuri: în trecut, Trump și alți oficiali americani au sugerat cu tărie că Ucraina ar trebui să cedeze o parte din teren Rusiei în orice acord de pace.
În timpul întâlnirii tensionate de la Casa Albă din februarie, Trump i-a spus lui Zelenski că Ucraina nu „are cărțile” necesare pentru a câștiga războiul.
Dar postarea de acum a ridicat întrebări cruciale.
Va renunța Trump la eforturile sale de a pune capăt războiului? Mai sunt pe masă noile sancțiuni americane împotriva Rusiei? Ar putea schimbarea de retorică să schimbe calculul Kremlinului în ceea ce privește războiul din Ucraina?
Iată ce merită urmărit.
Se mai discută despre sancțiuni?
„Putin și Rusia au mari probleme economice”, a scris Trump în postarea sa de pe Truth Social, sugerând că problemele financiare ale țării agresoare au fost unul dintre principalele motive pentru încrederea sa recent exprimată că Ucraina își poate restabili controlul asupra frontierelor cu „timp, răbdare și sprijinul financiar al Europei și, în special, al NATO”.
Deși a amenințat în repetate rânduri că va impune noi sancțiuni Rusiei și țărilor care contribuie la alimentarea invaziei sale în Ucraina, pentru a submina și mai mult capacitatea Moscovei de a lupta, el nu a menționat în postare măsurile punitive. Unii observatori au interpretat remarcile sale ca un semn că nu sunt iminente noi sancțiuni americane.
În discursul adresat cu câteva ore mai devreme Adunării Generale ONU însă, Trump a declarat că Statele Unite sunt „pe deplin pregătite să impună o rundă foarte puternică de tarife vamale puternice” dacă Rusia nu este „gata să încheie un acord pentru a pune capăt războiului”.
Dar a repetat condiția sa recentă ca Europa să ia măsuri similare, spunând că „pentru ca aceste tarife să fie eficiente, națiunile europene... ar trebui să ni se alăture în adoptarea exact a acelorași măsuri”.
Îți mai recomandăm Pot renunța țările NATO la petrolul rusesc, așa cum cere Donald Trump?Reducerea presiunii asupra Ucrainei?
Pentru Ucraina, o mare îngrijorare a fost că Trump – care a făcut din încheierea războiului o prioritate când a început al doilea mandat prezidențial, în ianuarie – ar putea face presiuni asupra Kievului să accepte un acord de pace care ar lăsa Rusia să controleze porțiuni considerabile din teritoriul său.
Rusia ocupă acum aproximativ 20% din Ucraina și revendică fără temei părțile din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijie și Herson pe care nu le controlează complet.
Noile remarci ale lui Trump sugerează că Washingtonul nu are de gând să împingă Ucraina să facă concesii teritoriale.
Trump „nu a mai spus așa ceva până acum”, a declarat Sam Greene, profesor de politică rusă la Kings College London, pentru RFE/RL.
„Și dacă acest lucru sugerează într-adevăr că este dispus să accepte o încetare a acestui război care nu implică ideea ca Ucraina să facă compromisuri privind suveranitatea și integritatea sa teritorială, acest lucru este semnificativ.”
Îți mai recomandăm Kremlinul respinge afirmațiile lui Trump privind războiul din Ucraina și situația economică dificilă a RusieiSe va retrage Trump?
Pe de altă parte, postarea lui Trump nu a fost deloc o promisiune de sprijin robust din partea SUA pentru orice încercare a Kievului de a recuceri teritoriul ocupat de Rusia.
El a pus responsabilitatea pe Ucraina și Europa, menționând în mod specific Statele Unite doar pentru a promite că „va continua să furnizeze arme NATO pentru ca NATO să facă ce vrea cu ele” - o referire aparentă la un acord existent prin care membrii NATO să cumpere arme americane și să le livreze Ucrainei.
„Se poate interpreta cu siguranță acest lucru ca însemnând că SUA sunt confortabile cu faptul că acei aliați furnizează mai multe arme Ucrainei, ceea ce nu este cu adevărat o schimbare”, a declarat Olga Oliker, directoare de program pentru Europa și Asia Centrală la International Crisis Group, pentru RFE/RL.
„O schimbare ar fi un angajament de a trimite mai multe sisteme Patriot ucrainenilor și ca SUA să furnizeze mai multe arme Kievului.”
Accentul pus pe Europa și Ucraina și pe ce ar putea reprezenta o posibilă soluție militară la război i-au determinat pe unii observatori să concluzioneze că Statele Unite ar putea renunța la eforturile lor de a media un acord de pace.
Parte din postarea lui Trump pe rețelele de socializare părea ca un speech de „la revedere”. El a scris: „În orice caz, le urez ambelor țări succes” și a încheiat urând „Mult succes tuturor!”.
Îți mai recomandăm Donald Trump, la ONU: Europa finanțează războiul împotriva Ucrainei. Ar trebui să înceteze imediat să mai cumpere petrol și gaze ruseștiSeparat, le-a spus reporterilor că a crezut că războiul va fi ușor de încheiat „datorită relației mele cu Putin, dar din păcate, acea relație nu a însemnat nimic”.
În alte comentarii din 23 septembrie, Trump a spus că națiunile NATO ar trebui să doboare avioanele de război rusești care le încalcă spațiul aerian.
Dar nu a spus în mod expres că își abandonează eforturile de a pune capăt războiului. „Vă voi anunța peste aproximativ o lună”, a spus el când a fost întrebat dacă mai are încredere în Putin, sugerând că nu a renunțat la eforturile sale pentru pace.
Trump „evident nu spune că SUA sunt pregătite să se spele complet pe mâini de această situație și nu ar fi fericite să-i vadă pe ucraineni câștigând”, a spus Greene.
Va ceda Rusia?
În mod previzibil, Rusia a dat dovadă că ignoră comentariile lui Trump și a sugerat că noile declarații nu vor duce la o schimbare în strategia sau tactica sa.
Analiștii spun că Putin pare hotărât să subjuge Ucraina și nu a arătat niciun interes pentru o încheiere negociată a războiului în alte condiții decât cele stabilite de Rusia.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a încercat să respingă sugestia lui Trump că Ucraina ar putea recâștiga teritoriul ocupat de Rusia, spunând că dinamica câmpului de luptă „arată că pentru cei care nu sunt dispuși să negocieze acum, poziția va fi mult mai rea mâine și poimâine”.
Trump a fost inconsecvent în ceea ce privește „care parte este de vină, cine are avantajul și ce ar putea face SUA pentru a pune capăt războiului”, așa că Rusia va urmări probabil mai atent ce face Washingtonul decât ce spune, a declarat Nigel Gould-Davies, cercetător principal pentru Rusia și Eurasia la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.
Între timp, liderii europeni ar putea saluta comentariile lui Trump „ca un semnal că, dacă ar continua să găsească mijloacele fiscale pentru a sprijini ucrainenii, SUA ar permite ca Europa să achiziționeze arme americane și să le furnizeze ucrainenilor și că SUA nu ar împiedica Europa să încerce să ofere acest tip de sprijin Ucrainei”, a mai spus Sam Greene, profesor de politică rusă la Kings College London.
„Dar cred că Europa se va îngrijora, la fel ca și ucrainenii, că... lucrurile s-ar putea schimba din nou.”
Îți mai recomandăm Santinela Estică împotriva dronelor rusești. În ce constă noua operațiune NATOArticol preluat de la rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.