Administrația Prezidențială precizează că Ana Birchall va activa în cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din Administraţia Prezidenţială şi va avea atribuţii şi responsabilităţi pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Ana Birchall a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti la mijlocul anilor 1990, apoi a continuat studiile în SUA, unde a obţinut titlul de doctor la Universitatea Yale, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume.
Ulterior, a profesat la o mare firmă de avocatură din New York. S-a întors în România în timpul guvernării Năstase, fiind angajată în Ministerul de Externe, unde s-a ocupat de negocierile pentru aderarea la UE.
A ocupat funcţia de consilier pe probleme de politică externă în Senat şi a condus departamentul de educaţie al PSD.
În 2012, a devenit consiliera premierului Victor Ponta, apoi deputat de Vaslui, în două legislaturi.
În februarie 2017, Guvernul condus de Sorin Grindeanu, la presiunile lui Liviu Dragnea, adoptă celebra OUG 13, care l-ar fi salvat pe liderul PSD de puşcărie.
Îți mai recomandăm Cine sunt noii consilieri prezidențiali ai președintelui interimar Ilie BolojanCâteva zile mai târziu, Sorin Grindeanu abrogă OUG 13 şi îi cere demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, cel care promovase actul salvator pentru Dragnea.
În locul lui Iordache este numită interimar Ana Birchall, care ocupa atunci postul de ministru pentru Afaceri europene.
Ulterior, ministru al Justiţiei devine tehnocratul Tudorel Toader, care, în aprilie 2019, este forţat să demisioneze din Guvern, după ce refuză să vină cu o nouă ordonanţă pentru salvarea şefului PSD Liviu Dragnea.
La minister s-a întors Ana Birchall, care, la rândul său, s-a opus modificărilor din Justiţie.
O lună mai târziu, Liviu Dragnea a ajuns la închsioare. În continuare, Ana Birchall s-a opus ca procurorul Adina Florea, agreată de PSD, să fie numită în fruntea Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor, creată la propunerea lui Dragnea.
După primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2019, când Viorica Dăncilă a reuşit să se califice în finală, Ana Birchall a fost exclusă din PSD.
Liderii PSD i-au reproşat că insistase prea mult în campania electorală pe tema Justiţiei şi adusese un deserviciu partidului.
Ana Birchall a candidat la Președinția României la alegerile din noiembrie 2024 și a obținut, la primul tur de scrutin 42.853 de voturi (0,46%).
Îți mai recomandăm Cristian Diaconescu: La întâlnirea de la Paris nu se iau decizii privind flancul estic al NATOEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI