Amendamentele sindicaliștilor la noile taxe propuse de guvern: TVA de 20%, reducerea subvențiilor partidelor politice

Protest al studenților referitor la reducerea sumelor acordate burselor școlare

Reprezentanții Blocului Național Sindical susțin majorarea taxei pe valoare adăugată la 20% față de 19%, cât e în prezent. Ei cer păstrarea asigurărilor de sănătate pentru șomerii indemnizați și beneficiarii de venit minim garantat și reducerea subvențiilor acordate mediului politic.

Sindicaliștii BNS susțin majorarea taxei pe valoare adăugată cu un singur procent și nu două, cum propune Guvernul,

„Majorarea TVA de la 5 și 9% la 11%, respectiv cota standard de TVA de la 19 la 21%, îi afectează pe toți, dar în cea mai mare măsură pe cei cu veniturile cele mai mici. La fel în privința accizelor (în special la carburanți)”, argumentează reprezentanții BNS motivul propunerii acestui amendament.

Aceștia arată că TVA nu e printre cele mai mici din Europa – cota efectivă de TVA din România (12,4%) plasează România pe locul 8 din 27, înaintea majorărilor de TVA propuse cu 1 august. Sub 21% (cotă standard) au Germania, Franța, Austria, Bulgaria etc.

„Majorarea cu 6-2-2 puncte procentuale, va plasa România, cel mai probabil, în primele 4 țări cu cel mai mare TVA (rată efectivă de TVA) – după Croația, Danemarca, posibile peste Ungaria, cu un TVA efectiv mai mare în România decât în Polonia”, susțin reprezentanții BNS.

Aceștia arată că sunt și alte țări care au spre 21% dar:

  • Spania (21), are și cote reduse inferioare celor propuse în RO (10%, 4%)
  • Slovenia (22%), dar cote reduse inferioare de 9,5% și 4%
  • Polonia (23%), dar cote reduse de 8% și 5%
  • Olanda (21%), dar cotă reduse de 9%
  • Lituania (21%), dar cotă redusă de 9% pentru utilitățile locuințelor
  • Austria (20%), cote reduse de 13% și 10%

„Așadar,majorarea TVA cu 2% puncte procentuale apare ca excesivă, fără să se fi maximizat măsurile de colectare a veniturilor”, susțin reprezentanții BNS.

Îți mai recomandăm A treia zi de proteste ale angajaților de la stat după ce Guvernul a plafonat sporul pentru condiții vătămătoare

Un alt amendament se referă la păstrarea șomerilor indemnizați și a beneficiarilor de venit minim garantat în categoria celor cu asigurare de sănătate

„Indicatorul pe care aceste indemnizații sunt stabilite nu a mai fost actualizat cu inflația de câțiva ani. Este normal ca instituțiile care asigură plata acestor indemnizații să asigure și plata CASS pentru beneficiarii acestor măsuri.

Cele două categorii sunt cele mai expuse riscului de sărăcie, pierderea asigurării de sănătate nu înseamnă decât condamnarea lor, aceștia neavând capacitatea financiară de a-și achita din resurse proprii accesul la servicii de sănătate”, susțin reprezentanții BNS.

Reducerea subvențiilor politice

Un domeniu în care sindicaliștii cer diminuarea finanțării este cel al subvenției de la bugetul de stat acordată partidelor politice. Ei solicită acordarea sprijinului financiar „numai în anii în care România se încadrează în țintele de deficit bugetar stabilite la nivel european”.

În plus, cer reducerea la jumătate a sumei forfetare acordate deputaților și senatorilor.

„Suma forfetară acordată parlamentarilor – care nu este supusă unui control riguros și nu necesită justificare – trebuie să reflecte realitățile economice ale țării.

Este inadmisibil ca veniturile nejustificate sau necondiționate ale demnitarilor să rămână intacte, în timp ce se elimină scutiri de la plata CASS pentru pensionari, persoane cu handicap sau veterani, se majorează TVA la produse de bază și se îngheață salariile din sistemul public”, argumentează sindicaliștii.

Îți mai recomandăm Exclusiv | Deficit cu premeditare. Documentele „strict confidențiale” prin care Ciolacu, Iohannis & Ciucă au fost avertizați

În opinia acestora, reducerea cu 50% a sumei forfetare nu afectează dreptul parlamentarilor de a-și desfășura activitatea, ci introduce un semnal de decență și proporționalitate în cheltuirea banului public. Parlamentarii beneficiază deja de alte drepturi salariale și logistice, inclusiv indemnizație, cazare, transport și personal angajat la cabinet.

Această măsură este cu atât mai justificată cu cât în prezent, cheltuielile totale cu suma forfetară însumează peste 100 milioane lei anual, fără ca sistemul actual să permită un control riguros asupra modului în care banii publici sunt utilizați.

Lista tăierilor de cheltuieli propuse de Guvernul Bolojan

Guvernul Bolojan a pus în dezbatere publică un pachet legislativ care ar urma să rezolve pe termen scurt problemele legate de deficitul bugetar. Măsurile ar trebui să intre în vigoare în mai multe etape: de la 1 august 2025 și 1 ianuarie 2026.

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a explicat joi, după ce proiectul a fost publicat pe site-ul ministerului, că impactul pachetului fiscal pe venituri este de circa 9,5 miliarde în 2025.

Din reducerea unor cheltuieli, Guvernul ar urma să economisească în 2025 – 1,2 miliarde de lei. În total, impactul e de 10,75 miliarde.

„Impactul pe 2026 este de 35 miliarde pe venituri și 57 de miliarde pe cheltuieli. 18 miliarde sunt legate de înghețarea salariilor și pensiilor”, a declarat Alexandru Nazare.

Îți mai recomandăm Ce se taie, ce se îngheață? Lista tăierilor de cheltuieli din sistemul public propus de Guvernul Bolojan

Una dintre cele mai importante decizii din noul pachet legislativ vizează majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, începând cel mai probabil cu data de 1 august.

Ceea ce înseamnă venituri în plus la buget.

Dar de unde taie, Guvernul – potrivit proiectului pus în dezbatere public?

De la 1 august:

  • sporul pentru proiecte europene va fi micșorat de la 50% la 35% pentru toate categoriile de bugetari. Se acordă doar pentru timpul petrecut în gestionarea proiectelor și doar dacă proiectele implementate sunt în termen. Și sporul președinților, vicepreședinților consiliilor județene, primarilor și viceprimarilor care implementează proiecte europene e micșorat la 35%, și se acordă în limita bugetului acordat. Modificările la lege introduc în lista de beneficiari și bugetarii care gestionează proiectele prin PNRR. Și sporul pentru gestionarea proiectelor din fonduri comunitare va fi micșorat de la 50% la 35%;
  • se modifică plafonul pentru acordarea indemnizației de hrană (347 lei lunar), de la 8.000 lei net lunar la 6.000 de lei net lunar.
Îți mai recomandăm Planul de economisire cu care Guvernul vrea să meargă la Bruxelles: 30 de miliarde de lei în 2025 – din TVA majorat, impozite, concedieri

Înghețări și limitări salariale pentru anul 2026:

  • salariile de bază din sistemul public rămân la nivelul lunii decembrie 2025 și în 2026, dacă funcția și condițiile sunt aceleași. Se aplică și demnitarilor și funcționarilor din administrația locală.
  • toate sporurile, primele, indemnizațiile etc. rămân la nivelul din decembrie 2025.
  • munca suplimentară în 2026 se compensează doar cu timp liber, în termen de 120 de zile. Excepție fac doar pentru polițiști, militari, personal din ordine publică și siguranță națională – primesc plata doar dacă timpul liber nu a fost acordat.
  • angajații nu trebuie să lucreze mai mult de 40% din totalul orelor normale de muncă dintr-o lună în aceste zile speciale (repaus, sărbători, etc.).
  • nu se mai compensează în bani concediul neefectuat pentru 2026.
  • fără tichete de masă sau vouchere de vacanță, cu excepția tichetelor de creșă. Se pot deconta taxele de creșă doar pentru militari/polițiști.
  • fără prime, bonusuri sau premii în 2026 la nicio instituție și autoritate publică, inclusiv SRTV și SRR
  • nu se mai decontează transportul în și din concediu.
  • în cazul militarilor și polițiștilor - se mențin la nivelul din decembrie 2025: compensațiile, indemnizațiile, chiria, hrana, echipamentele etc.
Îți mai recomandăm Premierul Bolojan: TVA crește la 11% și 21%. Cresc accizele la alcool, combustibil și tutun cu 10%. Pensiile si salariile, plafonate în 2026

Ce măsuri de limitare a posturilor bugetarilor vor fi luate?

  • se suspendă concursurile de ocupare a posturilor vacante începând cu 1 ianuarie 2026. Excepții: posturi unice sau maximum 15% din posturile care se vor vacanta.
  • mutarea/ocuparea temporară a funcțiilor de conducere permisă fără concurs, doar cu notificare ANFP
  • transferul și mutarea bugetarilor de pe un post pe altul – simplificate, doar cu acordul șefului direct și acceptul salariatului.
  • eșalonarea plății drepturile salariale obținute în instanță în 2026 (se acordă dobândă legală remuneratorie pentru sumele întârziate.).
    • 5% în primul an
    • 10% în al doilea
    • 25% în al treilea și al patrulea
    • 35% în al cincilea an
  • În 2026 nu se acordă ajutoare la pensionare, retragere sau la încetarea raporturilor de muncă, cu excepția ajutorului de deces.
  • Toate indemnizațiile speciale (revoluționari, foști persecutați, artiști etc.) rămân la nivelul lunii decembrie 2025.
  • Rentele viagere și indemnizațiile de merit din sport/cultură nu cresc, se păstrează la nivelul lunii decembrie 2025.
  • În anul 2026, se acordă reduceri de tarife sau gratuități la transport - maxim 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, pentru categoriile de beneficiari definiți de lege - veterani, persoane cu handicap, magistrați, personal din administrație etc.
  • Limitarea indemnizațiilor pentru bugetarii care sunt trimiși să lucreze temporar în altă localitate (prin delegare sau detașare) la prevederile HG 714/2018, indiferent de alte prevederi interne:
    • 20 lei/zi pentru delegare
    • decontul cazării în limita a 230 lei/zi pentru detașare
    • decontul transportului.
  • Pensiile speciale și militare, indiferent de legea în baza căreia au fost acordate, nu se vor actualiza în 2026 cu rata inflației sau prin alte mecanisme prevăzute de lege.
  • Punctul de referință în baza căruia se calculează pensiile rămâne la valoarea de 81 de lei și în 2016. Toate celelalte prevederi - de actualizare, recalculări și ajustări - sunt prorograte.
  • Medicii și furnizorii de servicii medicale nu vor primi mai mulți bani per pacient sau per serviciu medical față de finalul anului 2025.
  • Indicatorul (ISR) în baza căruia sunt calculate prestațiile sociale (șomaj, alocații, ajutoare sociale etc) rămâne și în 2026 la valoarea din 2025.
  • Limitarea temporară a facilităților de transport acordate studenților,în anul 2026.
  • Reducere de 90% la transportul interurbam se acordă doar pe distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află universitatea la care studentul este înmatriculat (tren, autocar autobuz)
  • Reducere de 90% la transportul local doar în orașul în care funcționează instituția de învățământ la care sunt înmatriculați.
  • Statul nu va mai acoperi automat repatrierea cetățenilor decedați în afara granițelor, în 2026. Totuși, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, MAE poate folosi taxele de urgență încasate pentru plata cheltuielilor de repatriere doar în următoarele cazuri:
    • Familia decedatului nu își poate permite costurile;
    • Nu există posibilitatea de înhumare sau incinerare în statul în care a survenit decesul.
  • Copiii celor persecutați politic sau etnic nu vor beneficia de drepturile egale, în anul 2026. Acordarea acestor drepturi se amână până la 1 ianuarie 2027.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.