Horațiu Potra și fiul său, reținuți în Dubai. Extrădarea ar putea dura câteva luni, spune ministrul Justiției

Mercenarul Horațiu Potra, în timpul unei vizite la poliție - ianuarie 2025.

Pe scurt

  • Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost reţinut în Dubai, conform surselor judiciare citate de Agerpres și TVR.
  • Împreună cu fiul său, Dorian, el este dat în urmărire internațională de la începutul acestui an.
  • Cei doi sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat împreună cu alți 20 de oameni.
  • România nu are semnat un tratat de extrădare cu Emiratele Arabe Unite, ceea ce înseamnă că decizia de aducere în țară a celor doi va fi luată de un judecător.

Mercenarul Horațiu Potra și fiul său, Dorian, au fost reținuți de autoritățile din Dubai, informează Agerpres și TVR citând surse judiciare.

Cei doi, împreună cu o altă rudă, Alexandru Potra, sunt dați în urmărire internațională și au mandate de arestare în lipsă din 28 februarie 2025.

Horaţiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică.

Împreună cu fiul și nepotul său, Potra a fost trimis în judecată pe 16 septembrie. În total, sunt 22 de inculpați în dosar.

Îți mai recomandăm Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată pentru tentativă de lovitură de stat. Potra cere azil politic în Rusia

Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină și cunoscut pentru activitățile sale din zona securității private și a contractelor în Africa și Orientul Mijlociu, este parte a unuia dintre cele mai grave dosare de securitate națională din ultimii ani.

Procurorii îl acuză că a constituit și coordonat un grup de 21 de persoane, cu profil paramilitar, care ar fi urmărit să organizeze acțiuni violente la București, după anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Îți mai recomandăm Cine e Horațiu Potra, fostul mercenar apropiat de Frank Timiș și dictatorii africani

Extrădarea din Emiratele Arabe Unite, misiune dificilă

România nu are semnat un tratat de extrădare cu Emiratele Arabe Unite – țară formată din șapte emirate, printre care și Dubai.

„Emiratele Arabe Unite nu au un tratat de extrădare cu SUA, Canada, Regatul Unit și țările UE, care sunt exemple de două sau mai multe țări cu care nu are un acord formal. Cu toate acestea, țara își rezervă dreptul de a extrăda suspecți de la caz la caz, la propria sa discreție, adesea coordonându-se cu guvernele străine”, scrie pe site-ul unor avocați specializați în procese de extrădare.

Tocmai din acest motiv, extrădarea ar putea dura și câteva luni, a spus la Antena 3 CNN ministrul român al Justiției, Radu Marinescu.

„Principial, o astfel de procedură de cooperare, care presupune decizia unei autorități judiciare din alt stat, ține de specificitatea procedurilor din statul respectiv. Unele state au proceduri simplificate, altele mai de durată. Din evaluarea mea, strict teoretic, poate fi vorba de o perioadă de câteva luni. Noi privim cu optimism derularea acestor acțiuni”, a spus ministrul.

El a dat asigurări că, și în lipsa unui tratat de extrădare, aceasta ar putea fi făcută pe baza principiilor reciprocității.

„În acest moment, autoritățile din România lucrează cu omologii din EAU pentru a avea confirmarea măsurii preventive față de domnul Potra și membrii familiei sale, care fac obiectul unui mandat de arestare, urmând ca apoi să fie parcurse procedurile de extrădare, în condițiile în care nu există un tratat (...) cu Emiratele Arabe Unite. Dar pe baza principiilor de reciprocitate, astfel de formule de cooperare sunt eficiente”, a declarat ministrul Justiției.

Întrebat despre locul în care a fost prins Potra, ministrul a spus că MJ gestionează doar componenta juridică a cooperării, localizarea revenind Interpol, după cum nu are nici informații că Potra ar fi încercat să plece în Rusia.

În 2019, Curtea Federală Supremă din Dubai a respins o hotărâre de extrădare către autoritățile române a unui suspect, acuzat de fals și fraudă prin e-mail.

În luna martie, după ce pe numele lui Horaţiu Potra a fost emis un mandat de arestare în lipsă, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, afirma că mercenarul poate fi adus în ţară pe baza unor înţelegeri bilaterale, având în vedere că între România şi Emiratele Arabe Unite nu există tratat de extrădare.

De ce e acuzat Horațiu Potra?

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, care a ajuns în instanță pe 16 septembrie, Horațiu Potra s-ar fi întâlnit cu fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu pe 7 decembrie la o fermă de cai de la Ciolpani, unde ar fi pus la punct un plan prin care protestele din 8 decembrie împotriva anulării alegerilor să fie deturnate în acțiuni violente cu caracter subversiv, capabile să destabilizeze ordinea constituțională.

Potra ar fi coagulat și condus în acest sens un grup de 21 de persoane – printre care fiul său, Dorian Potra, și nepotul său, Alexandru Cosmin Potra. Membrii acestui grup au plecat de la Mediaș, în județul Sibiu, în seara de 7 decembrie 2024, pentru a fi a doua zi la București.

Grupul era dotat cu arme albe, bastoane telescopice, spray-uri paralizante, boxuri metalice și materiale pirotehnice din categoria F4, cele mai periculoase disponibile pe piață.

Arme și muniție găsite la membrii grupării coagulate de Horațiu Potra.

Procurorii spun că intenția clară era aceea de a provoca violențe de stradă, care să escaladeze într-un context de tensiune socială maximă și să împiedice exercitarea puterii legitime în stat.

Un apel anonim la 112 a pus autoritățile pe urmele lor.

„În noaptea de 07/08 decembrie 2024, în intervalul orar 01.30 - 03.00, au reușit depistarea și oprirea din trafic, pe raza localităților Balotești-Săftica, jud. Ilfov, com. Mănești, jud. Dâmbovița, com. Cornești, jud. Dâmbovița și mun. București, sector 1, a tuturor celor șapte autoturisme, în 4 dintre acestea fiind descoperite obiecte periculoase”, scrie în rechizitoriul procurorilor.

La perchezițiile de la locuința lui Potra din Mediaș, anchetatorii au descoperit un arsenal impresionant:

  • arme de foc letale și automate (pistoale-mitralieră, revolvere, puști semiautomate),
  • lansatoare de grenade și muniție militară,
  • aproape 3.000 de cartușe de diferite calibre,
  • grenade de mână și materii explozive echivalente cu peste 1 kg de trotil

Într-un seif îngropat în podea, au mai fost descoperite şi ridicate, afirmă procurorii, peste 25 de kilograme de aur (lingouri), peste 3,3 milioane de dolari, peste 700.000 de lei, 43.000 de euro, 13.000 dirham şi 21.000 de dinari sârbeşti.

Îți mai recomandăm Arsenalul militar ridicat de Poliție și Parchet de la Horațiu Potra și apropiați, capabil să ucidă sute de oameni. 21 de cereri de arestare

Horațiu Potra a refuzat să dea declarații în toate etapele procesuale, invocând dreptul la tăcere.

În decembrie 2024, după ce a fost săltat în trafic și reținut pentru 24 de ore, o instanță a respins cererea procurorilor ca Potra să fie arestat preventiv.

În februarie 2025, când autoritățile au încercat să dea de urma lui, Potra nu a mai fost de găsit și a fost pus în urmărire internațională. Anchetatorii bănuiau că el, fiul și nepotul lui, s-ar ascunde în Dubai.

Din rechizitoriul procurorilor reiese însă că, în această perioadă, el era deja supravegheat, iar telefoanele sale monitorizate încă de pe 10 decembrie.

Documentul trimis instanței nu scrie și cum a reușit Potra să iasă din țară.

Procurorul șef al României, Alex Florența, a adus detalii noi despre relația dintre Horațiu Potra și Călin Georgescu pe 23 septembrie, la Digi24.

„Elementele certe de legătură dintre cei doi apar încă din toamna anului 2021. Ele se consolidează în primăvara anului 2022, mai precis în luna aprilie, când candidatul independent apelează la liderul grupării de mercenari pentru a fi susținut de către acesta în demersul pe care îl punea deja la cale în vederea accederii la alegerile prezidențiale. Și există dialoguri certe documentate în prezenta cauză cu privire la acest element”, a spus procurorul șef.

Potra ar fi avut inclusiv contacte directe cu Rusia.

„El călătorește încă din toamna lui 2023 în Rusia, chiar și în septembrie 2024. Cam în acel moment încep toate tatonările către actorul statal străin, atât directe, cât și prin intermediul unor apropiați ai liderului mercenarilor”, a spus Alex Florența.

Îți mai recomandăm Călin Georgescu acuză „oligarhia globalist-soroşistă”. Politolog: Publicul său e avid de asemenea martirizări

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.