În zilele tensionate din septembrie 2022 care au urmat morții Mahsei Amini – arestată pentru că ar fi purtat un văl în mod necorespunzător – pe străzile Iranului s-a auzit un slogan nou: „Femei, viață, libertate”.
Strigat pentru prima dată la înmormântarea Mahsei Amini în orașul ei natal, Saqqez, sloganul a cuprins întreaga țară și s-a transformat rapid într-un manifest și într-un slogan.
În câteva zile, a fost pus pe muzică, amplificând durerea colectivă și rezistența cu un ritm care a răsunat în orașe și continente.
Your browser doesn’t support HTML5
Cum au devenit muzicienii protestatari simboluri – dar și ținte – în mișcarea „Femeile, viața, libertatea”
În acest context, muzicieni precum Toomaj Salehi, Shervin Hajipour și Saman Yasin au devenit unele dintre cele mai influente voci ale mișcării. Munca lor nu a însoțit doar protestele, ci a contribuit și la propulsarea acestora la niveluri care au speriat autoritățile.
Yasin este un cântăreț care a devenit cunoscut ca activist politic în urma acțiunilor republicii islamice împotriva lui, evidențiind modul în care represiunea poate da naștere unor simboluri.
Un alt exemplu este piesa de protest dură a lui Saba Zamani, Fed Up With Your Religion, care a câștigat popularitate datorită simplității sale crude și caracterului radical.
Un repertoriu care se radicalizează rapid
Cântecele libertății au, însă, un preț.
Autoritățile au răspuns cu o represiune drastică, vizând muzicienii ale căror cântece au ajuns coloana sonoră a disidenței. După cum a declarat pentru Radio Farda al RFE/RL Mazdak Ali-Montazeri, reporter de artă și cultură din Teheran, „dacă aceste cântece nu ar fi fost influente, cântăreții lor nu ar fi fost în închisoare”.
De la arestări la cenzură, represiunea autorităților a continuat și s-a extins nu doar la muzicienii bărbați, ci și la femeile ale căror voci au condus mișcarea.
Haman Vafri, un muzician pop-clasic care a lansat un album cu tematică socială cu puțin timp înainte de proteste, a vorbit la Radio Farda despre noile riscuri cu care se confruntă artiștii.
„Represiunea politică are un impact negativ asupra artiștilor”, spune Vafri. „Presiunea din partea serviciilor de securitate sau amenințarea de a fi arestați îi face să se întrebe: este costul artei prea mare? Mă retrag sau accept riscul și spun societății ce s-a întâmplat? Această tensiune înseamnă că, uneori, o melodie poate crea o mișcare sau poate doar să o blocheze”.
Represiunea nu a făcut decât să accentueze rolul muzicii ca formă de activism.
Vafri observă o schimbare dramatică în stilul muzical. „Muzica s-a orientat către genuri mai dure și mai energice, precum rock și rap. A apărut o întreagă generație care asculta rap și a început brusc să producă propriile piese, distribuite online pe scară largă. Existența rețelelor sociale în sine este o problemă centrală.”
Peisajul digital a făcut ca muzica de protest să fie mai greu de eradicat, deoarece melodiile distribuite online ajung la milioane de oameni și complică eforturile de cenzură ale guvernului iranian.
„Are legătură cu spațiul online”, spune Nahid Siamdoust, profesor asistent de studii media și studii privind Orientul Mijlociu la Universitatea din Texas, Austin, care a scris o carte despre politica muzicală în Iran.
„Majoritatea tinerilor iranieni sunt zilnic pe rețelele de socializare, formând un spațiu social complet neguvernamental”, spune Siamdoust pentru Radio Farda. „Discursurile din afara granițelor oficiale ale republicii islamice au devenit normale în aceste melodii.”
Imnuri din trecut și din prezent
Muzicienii protestatari din 2022 s-au bazat pe o moștenire care-și trage originile din Mișcarea Verde din 2009, când remixul cântecului revoluționar din 1979 „Defenders Of The Sun Of The Forest” a devenit un simbol al mișcării.
Odată cu ascensiunea conectivității digitale, revoltele au început să fie mai frecvente și mai răspândite, iar sloganurile și sunetele au devenit mai radicale – o reacție directă la speranțele spulberate de reformă și la ascensiunea la putere a celor cu poziții intransigente.
Muzica de protest din trecut, explică Vafri, era „mai blândă, mai melodică, inspirându-se adesea din tradițiile folclorice. La baza ei erau sentimente precum speranța, unitatea și rezistența, iar muzica transmitea bine aceste mesaje”.
Astăzi, însă, „structura cântecelor de protest s-a schimbat” sub presiunea unei reacții din ce în ce mai violente din partea statului, spune ea.
„Descentralizarea” cântecelor de protest
Niciun cântec nu a surprins energia descentralizată a mișcării „Femei, Viață, Libertate” precum „For”, hitul lui Hajipour. Versurile piesei sunt făcute din zeci de comentarii de protest postate online.
Una dintre versurile folosite în cântec era a lui Reza Shoohani, un antreprenor din domeniul criptomonedelor. El a descris cântecul pentru Radio Farda ca fiind „frumos descentralizat – la fel ca în lumea actuală a blockchain-ului, muzica, versurile și vocea provin toate din mișcarea poporului. Shervin le-a adunat pur și simplu laolaltă”.
Cântărețul pop Mehdi Yarrahi a plătit un preț pentru piesa lui „Roosarito” – care înseamnă „Eșarfa ta” – în care critica codul vestimentar strict pentru femei care a dus la arestarea și, în cele din urmă, la moartea Mahsei Amini.
Yarrahi a devenit un nume cunoscut în august 2023, după lansarea piesei.
La scurt timp după aceea, însă, a fost arestat și, în ianuarie 2024, a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare și 74 de lovituri de bici pentru această melodie.
Pedeapsa cu închisoarea a fost ulterior transformată – din cauza problemelor lui de sănătate – în arest la domiciliu cu monitorizare electronică, dar biciuirea a fost executată, în martie.
Chiar dacă represiunea republicii islamice continuă, muzica persistă, inspirând noi valuri de rezistență și speranță. Muzicienii iranieni protestatari rămân ținte, dar vocile lor, amplificate de fiecare imn în parte, au dovedit că sunt și printre cele mai puternice arme ale mișcării.
Articol preluat de la rferl.org.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.