Linkuri accesibilitate

790 de prizonieri schimbați între Ucraina și Rusia după negocierile eșuate din Turcia


Foști prizonieri de război ucraineni (POW) se întorc acasă după un schimb cu Rusia stabilit la negocierile de la Istanbul.
Foști prizonieri de război ucraineni (POW) se întorc acasă după un schimb cu Rusia stabilit la negocierile de la Istanbul.

Rusia și Ucraina au început vineri un schimb masiv de prizonieri, convenit la discuțiile din Turcia, a declarat vineri o sursă militară ucraineană.

Actualizare - „Ne aducem poporul acasă”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o postare făcută pe Telegram. „Prima parte a acordului privind schimbul de 1.000 la 1.000 a fost implementată.”

Zelenski a declarat că au fost făcute schimburi de câte 390 de persoane de fiecare parte și că schimbul va continua pe 24 și 25 mai. Acest număr include 270 de soldați și 120 de civili, au declarat oficiali ruși și ucraineni.

Printre cei 390 de ucraineni care se întorc acasă se află și trei femei, a anunțat centrul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război din Ucraina.

Ministerul rus al Apărării a declarat că printre cei 120 de civili eliberați de Ucraina se află și locuitori din regiunea Kursk, unde forțele ucrainene au deținut o porțiune de teritoriu timp de câteva luni după un atac surpriză al Ucrainei pe teritoriul rusesc de anul trecut.

O organizație ucraineană implicată în schimburile de prizonieri spune că printre cei eliberați de Ucraina se află și 70 dintre ucrainenii condamnați pentru colaboraționism, trădare și terorism și care și-au exprimat dorința de a fi trimiși în Rusia.

Știrea inițială

Președintele american Donald Trump a declarat că schimbul de prizonieri a fost deja finalizat, dar Kievul și Moscova nu au confirmat încheierea sa, iar o sursă militară citată de Reuters spus că schimbul este încă în curs de desfășurare.

De altfel, ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat că instituțiile „cheie” ucrainene lucrează la implementarea planului de schimb de prizonieri pas cu pas.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe 22 mai că acordul privind un schimb de prizonieri „1.000 la 1.000” a fost „poate singurul rezultat real” al întâlnirii de 90 de minute de la Istanbul, de pe 16 mai, primele discuții de pace directe între oficiali ucraineni și ruși de la începerea războiului. O tentativă similară a avut loc la o lună de la invazia rusească, dar a eșuat.

Zelenski a declarat că părțile au făcut schimb de liste cu prizonierii care ar putea fi schimbați între cele două țări.

Întâlnirile de la Istanbul, care au inclus conversații separate cu oficiali americani, au avut rezultate modeste.

În loc de acordul de armistițiu propus de președintele american Donald Trump a fost agreat de ambele părți un schimb de câte 1.000 de prizonieri de război.

Nu a existat nicio promisiune de încetare a luptelor. Mai mult, Rusia a lansat imediat după încheierea lor unul dintre cele mai mari atacuri cu drone de la începutul invaziei rusești în Ucraina.

Schimburile anterioare de prizonieri au fost mediate de Emiratele Arabe Unite.

„Felicitări ambelor părți pentru această negociere. Ar putea duce la ceva important???”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

Sute de mii de soldați de ambele părți au fost răniți sau uciși până acum de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022 în cel mai sângeros război din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace, deși niciuna dintre părți nu publică cifre exacte privind victimele.

Zeci de mii de civili ucraineni au murit, de asemenea, în timp ce forțele rusești au asediat și bombardat orașele ucrainene.

Ucraina declară că este pregătită pentru un armistițiu de 30 de zile imediat, dar Rusia, care ocupă acum aproximativ o cincime din Ucraina, a spus că nu-și va opri atacurile până când nu vor fi îndeplinite mai întâi anumite condiții. Un membru al delegației ucrainene a numit aceste condiții „inacceptabile”.

Trump, care a marcat o schimbare de politică a SUA, odată cu revenirea la Casa Albă pe 20 decembrie 2024, de la sprijinirea Ucrainei la acceptarea unora dintre narativele Rusiei despre război, a declarat că ar putea înăspri sancțiunile împotriva Rusiei dacă Moscova blochează un acord de pace.

Cu toate acestea, după discuția de două ore pe care a avut-o luni cu Putin, Trump a decis să nu ia nicio măsură deocamdată.

Moscova declară că este pregătită pentru discuții de pace în timp ce luptele continuă și spune că dorește să discute despre ceea ce numește „cauzele profunde” ale războiului, inclusiv cererile sale ca Ucraina să cedeze mai mult teritoriu, să fie dezarmată și să-i fie interzisă orice alianță militară cu Occidentul.

Kievul susține că acest lucru echivalează cu o capitulare și că ar lăsa țara fără apărare în fața unor viitoare atacuri rusești.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG