Keir Starmer a ajuns la Washington DC
Avionul care l-a transportat pe prim-ministrul Keir Starmer a aterizat la Baza Comună Andrews din Maryland, lângă Washington DC.
El se va alătura lui Zelenski și altor lideri europeni la întâlnirea cu Donald Trump, care are loc luni seară.
Ministerul de Externe ucrainean, Andrei Sîbiga: Poziția Ucrainei în privința cedărilor teritoriale rămâne neschimbată
Ministrul ucrainean de externe, Andrei Sîbiga, a declarat că poziția Kievului, conform căreia nu va ceda teritorii în urma niciunui acord cu Rusia, rămâne neschimbată.
Întrebat la o întâlnire de la Kiev despre postarea lui Donald Trump pe Truth Social, conform căreia Ucraina nu va „recupera” Crimeea, Sîbiga a spus, citat de BBC: „Președintele ucrainean a mers [la Washington], ca întotdeauna, cu o poziție fermă coordonată cu toți aliații: Crimeea este Ucraina”.
El a spus că discuțiile de la Washington reprezintă un moment decisiv care ar putea aduce „o pace justă” mai aproape datorită eforturilor diplomatice.
„În ceea ce privește așteptările de la această întâlnire, este vorba de progrese suplimentare, o înțelegere mai clară a parametrilor viitoarelor garanții de securitate - ceea ce este extrem de important - și de eforturi suplimentare pentru a apropia o întâlnire trilaterală în formatul Zelenski-Putin-Trump, cu posibila implicare a altor lideri aliați”, a spus el.
Referindu-se la o altă cerere înaintată de Rusia, Sîbiha a declarat că „orice limitări impuse armatei ucrainene și capacității noastre de apărare” sunt inacceptabile pentru Ucraina.
Programul întâlnirilor de la Casa Albă
- Ora 12:00 (19:00 ora României) – Liderii europeni ajung la Casa Albă
- Ora 13:00 (20:00 ora României) - Donald Trump îl întâmpină pe Volodimir Zelenski
- Ora 13:15 (20:15 ora României) - Președintele SUA participă la o întâlnire bilaterală cu președintele Ucrainei în Biroul Oval
- Ora 14:15 (21:15 ora României) - Donald Trump îi întâmpină pe liderii europeni
- Ora 14:30 (21:30 ora României) - Donald Trump participă la o fotografie de familie cu liderii europeni
- Ora 15:00 (22:00 ora României) - Are loc întâlnirea cu liderii europeni
Marco Rubio: Am făcut progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat duminică într-o emisiune la postul TV NBC că vor exista „consecințe suplimentare”, așa cum Trump a avertizat înainte de întâlnirea cu Putin, dacă nu se va ajunge la un armistițiu. Rubio a precizat că nu se va încheia niciun fel de acord de încheiere a războiului sau un armistițiu fără ca Ucraina să participe la discuții.
„În final, dacă nu există un acord de pace, dacă nu se încheie acest război, președintele a fost clar, vor exista consecințe,” a spus Rubio. „Dar încercăm să evităm asta. Și modul în care încercăm să evităm aceste consecințe este un rezultat mult mai bun, iar acesta este pacea, încetarea ostilităților.”
Rubio, care este și consilierul pentru securitate națională al lui Trump, a afirmat că nu crede că impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei l-ar forța pe Putin să accepte un armistițiu, dar a nu a exclus ipoteza. „Cea mai bună cale de a încheia acest conflict este printr-un acord de pace complet”, a subliniat el.
„În clipa în care impui noi sancțiuni, capacitatea ta de a-i aduce la masa negocierilor, capacitatea noastră de a-i aduce la masa negocierilor va fi grav diminuată,” a spus Rubio la NBC.
El a admis că „nu suntem în pragul unui acord de pace”, că nu va fi ușor să se ajungă acolo și încheierea războiului va necesita mult efort.
„Am făcut progrese în sensul că am identificat potențiale zone de acord, dar rămân câteva domenii mari de dezacord. Deci mai avem un drum lung de parcurs,” a conchis Rubio.