Liderii europeni readuc în discuție trimiterea de trupe după încetarea conflictului
Liderii țărilor europene care fac parte din „Coalition of the Willing” – grupul de țări care s-au angajat să sprijine Ucraina – au discutat duminică depre sprijinul acordat Ucrainei și pașii următori în negocierile de pace, în urma summitului Trump-Putin de vineri.
„Liderii și-au reafirmat sprijinul continuu față de Ucraina și au lăudat dorința președintelui Zelenski de a obține o pace justă și durabilă, în contextul în care acesta se pregătește pentru noi consultări cu președintele Trump la Washington DC”, se arată într-o declarație comună a „Coalition of the Willing”.
„Liderii au lăudat, de asemenea, angajamentul președintelui Trump de a oferi garanții de securitate Ucrainei, în care Coaliția va juca un rol vital prin intermediul Forței multinaționale din Ucraina, printre alte măsuri.”
De asemenea, țările participante „au subliniat din nou disponibilitatea de a desfășura o forță de asigurare odată ce ostilitățile vor înceta și de a contribui la securizarea spațiului aerian și maritim al Ucrainei și la regenerarea forțelor armate ale Ucrainei”.
Trump: Zelenski poate pune capăt războiului cu Rusia aproape imediat, dacă dorește
„Președintele Zelenski poate pune capăt războiului cu Rusia aproape imediat, dacă dorește, sau poate continua să lupte”, a afirmat Trump, pe Truth Social, într-o serie de postări scrise duminică seara.
„Amintiți-vă cum a început totul. Nu se poate recupera Crimeea cedată de Obama (acum 12 ani, fără să se tragă un singur foc!), și UCRAINA NU POATE ADERA LA NATO”, a adăugat el, referindu-se la predecesorul său, președintele Barack Obama, și la faptul că Rusia a ocupat și anexat ilegal Peninsula Crimeea a Ucrainei în 2014.
Donald Trump, care a încercat să medieze încetarea conflictului, și-a reafirmat convingerea că Ucraina va trebui să cedeze o parte din teritoriul său Rusiei printr-un acord de pace, o idee respinsă în mod regulat de Kiev și aliații săi europeni.
Șapte oameni uciși în atacurile aeriene rusești din Harkov
Un copil de 2 ani și unul de 16 se numără printre cei șapte oameni uciși în urma atacului aerian al Rusiei, cu rachete și drone, asupra unei zonei rezidențiale din Harkov, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina, în noaptea de duminică spre luni. Alte cel puțin 20 de persoane sunt rănite.
Unul dintre cei șapte oameni uciși de atacul Rusiei din Harkov este un copil care încă nu a împlinit 2 ani, potrivit guvernatorului regiunii Harkov, Oleh Sîniehubov.
Oficialul ucrainean anunțase inițial că trei oameni au murit. Biroul procurorului șef al Ucrainei și autoritățile de la Kiev au anunțat după câteva ore că bilanțul morților a crescut la șapte. Un adolescent de 16 ani a fost găsit decedat.
Mesajul lui Zelenski la sosirea în SUA: Rusia a început acest război, ea trebuie să-l încheie
Președintele ucrainean a mai într-un mesaj postat luni dimineață cu puțin înainte de ora 06:00, că „pacea trebuie să fie durabilă. Nu ca acum câțiva ani, când Ucraina a fost forțată să renunțe la Crimeea și la o parte din estul țării – o parte din Donbas – iar Putin a folosit pur și simplu acest lucru ca trambulină pentru un nou atac”.
Zelenski a menționat în acest sens și Memorandumul de la Budapesta, din 1994, când Ucraina a cedat Rusiei armele nucleare rămase în posesia sa după destrămarea URSS: „Așa-numitele «garanții de securitate» nu au funcționat”.
„Desigur, Crimeea nu ar fi trebuit cedată atunci, la fel cum ucrainenii nu au cedat Kievul, Odesa sau Harkovul după 2022. Ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru independența lor. Acum, soldații noștri au succese în regiunile Donețk și Sumî.”
„Sunt încrezător că vom apăra Ucraina, vom garanta în mod eficient securitatea și că poporul nostru va fi întotdeauna recunoscător președintelui Trump, tuturor americanilor și tuturor partenerilor și aliaților noștri pentru ajutorul lor neprețuit”, a mai spus el.
„Rusia trebuie să pună capăt acestui război, pe care ea însăși l-a început. Și sper că forța noastră comună cu America, cu prietenii noștri europeni, va forța Rusia să încheie o pace reală”, a adăugat Zelenski.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a menționat luni dimineață atacurile rusești care au avut loc în cursul nopții.
„În ciuda tuturor eforturilor diplomatice și de pace, Rusia continuă să ucidă civili. Aceasta este o clădire rezidențială din Harkov. În această noapte, Rusia a ucis cel puțin patru persoane aici, inclusiv un copil, și a rănit multe altele”, a declarat ministrul ucrainean.
„Rusia este o mașinărie de război ucigașă pe care Ucraina o ține în frâu. Și trebuie oprită prin unitatea și presiunea transatlantică. Moscova trebuie să oprească uciderile pentru a avansa diplomația”, a completat el.