Mii de membri ai Blocului Național Sindical (BNS) s-au adunat pe 12 noiembrie 2025, în București, pentru a contesta deciziile economice ale Guvernului, care, spun ei, agravează sărăcia și afectează nivelul de trai al angajaților. Manifestația a început la ora 10:00 în Piața Victoriei și a continuat cu un marș spre Piața Constituției.
Sindicaliștii acuză executivul de promovarea unor politici care favorizează inflația și sacrifică interesele salariaților, în contextul unor creșteri de prețuri de 46,2% între 2022 și august 2025, culminând cu o rată anuală de 9,9% – mai mare decât în perioadele de criză anterioare.
Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum „Demnitate, nu umilință!”, „Vrem investiții în calea ferată!”, „Suntem Uniți! Nu renunțăm!”, „Fără noi România se oprește”, „Reducerea taxării muncii”, „Finanțare pentru calea ferată acum!”, „Orașul e în mișcare datorită nouă! Vrem dreptate, nu restricții” și „Negocieri colective reale”.
Revendicările centrale vizează oprirea inițiativelor care, spun sindicaliștii, stimulează creșterea prețurilor, precum iberalizarea tarifelor la energie și majorarea TVA-ului, și luarea de măsuri care să protejeze veniturile populației.
„Cele două măsuri s-au compus și ne-au adus acum la o rată de inflație de 9,9%. (...) Foarte mulți oameni sunt în sărăcie, fie că vorbim de pensionari, fie că vorbim de salariați. Pentru ei, 10% din puterea de cumpărare este enorm”, a spus președintele BNS, Dumitru Costin.
O altă solicitare a sindicaliștilor este creșterea salariului minim de la 4.050 de lei la 4.325 de lei.
Protestatarii avertizează că menținerea actualului nivel al salariului minim ar duce la o scădere abruptă a puterii de cumpărare până la sfârșitul anului 2026 agravată de planurile de re-liberalizare a prețurilor la gaze după martie 2026 și noi creșteri de taxe.
„Creșterea salariului minim va impacta venitul a 1,8 milioane de salariați din această țară, în principal din mediul economic privat. Pe aceștia îi abandonăm?”, a spus Dumitru Costin.
Pe plan fiscal, sindicaliștii se plâng de povara ridicată a impozitelor pe salarii – peste 43% din costurile muncii, una dintre cele mai mari în UE – care, spun ei încurajează economia subterană, estimată la circa 800.000 de lucrători informali.
Protestatarii solicită o reformă care să micșoreze contribuțiile sociale, să protejeze veniturile modeste și să pună pe prim plan lupta împotriva fraudelor fiscale.
Protestul are loc după ce Guvernul a adoptat recent două seturi de măsuri pentru echilibrarea bugetului, incluzând creșteri de TVA, accize și extinderea contribuțiilor de asigurări de sănătate pentru categorii anterior exceptate, și pregătește o reorganizare administrativă cu posibile concedieri. Se discută și blocarea creșterii salariului minim pentru 2026.
Acesta este al doilea protest din Capitală la care participă sindicaliștii, după cel din 29 octombrie, în care au fost prezentate solicitări similare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.