Stabilitatea economică și nivelul de trai
Euro a crescut, urmează o perioadă economică dificilă. Din documentul PNRR și FMI se prefigurează creșteri de taxe, la TVA, recomandarea FMI ar fi chiar de 25 la sută la anul. Care este strategia dvs pentru stabilizarea economiei?
George Simion: Cursul leu euro a fost ținut în frâu la noi și în Polonia și în țări care nu au intrat în zona euro. În aceste zile am fost acuzat pe nedrept. Mai lipsea să fiu acuzat de nealegerea noului Papă. Am avut un guvern care în mare parte stă în spatele lui Nicușor Dan, vinovat pentru un deficit bugetar record, 9, 3% oficial dar știm că e mai mare. Eliminarea oamenilor incapabili din fruntea Guvernului, un plan de măsuri concrete reprezintă alternativa la creșterea taxelor care nu presupune decât austeritate. Din cauza știrului de alegeri aceste măsuri au fost amânate, și-au bătut joc de toți pensioarii, când amantele lor pilele, prietenii lor sunt acolo în fruntea statului și contribuie la mărirea datoriei naționale și faliment. Acest curs era preconizat să treacă de 5 lei cum a anunțat guvernatorul Isărescu.
Nicușor Dan: Noi am venit aici la o dezbatere politică dar să nu o dăm în politicianist. Afirmația că guvernul e în spatele meu e politicianistă. Domnul Simion e în alianță cu PSD la București, la Suceava, la Prahova.
George Simion: Domnul Viziteu este în primăria din Bacău unde avem o alianță cum avem și la sectorul 2, la CGMB este o majoritate compusă din PNL, PSD și PPUSL.
Nicușor Dan: Sunt doi viceprimari votați de AUR.
Nicușor Dan: Sunt cineva care înainte de a promite a făcut. Am găsit o datorie trei sferturi din bugetul anual și azi avem un rating peste ratingul național. Am avut o politică guvernamentală nesăbuită și sunt patru lucruri: absorbția fondurilor europene, marea evaziune fiscală, limitarea cheltuielilor nesăbuite, eliminarea pilăraiei din companiile de stat. Mă îndrept către domnul Simion. Creșterea cursului vine din neîncrederea mediului financiar pentru ce poate să facă Simion: vorbește de naționalizare, de turul doi înapoi, de anticipate. Ăsta e motivul pentru are mediul financiar nu are încredere, petnru care a crescut cursul, pentru care oamenii o să plătească rate mai mari la creditele lor, facturi mai mari. Nu reușiți să proiectați încredere, nu reușiți să proiectați decât haos.
George Simion: Eu speram din suflet că acest contracandidat nu va folosi tehnici de manipulare. A spus publicului că voi da profesori afară, o mare minciună și că pregătesc alegeri anticipate. Nu mai am ce discuta cu acest domn de lângă mine, voi discuta cu poporul român.
Reforme pentru revenirea în țară a românilor
Realizator: Peste 4 milioane de români trăiesc în străinătate. Ce reformă veți face pentru întoarcerea lor în România?
Simion: Avem o mare problemă cu piața forței de muncă, asta o cunosc antreprenorii. Sunt peste 6 milioane care lucrează peste hotare, fondurile UE nu trebuie să meargă către Ucraina ci către cetățenii europeni, pentru rezolvarea acestei probleme pe piața forței de muncă. Ne îngrijorează pierderea locurilor de muncă pentru români. vin cetățeni din lumea a treia iar ai noștri pleacă peste hotare. Cunoaștem modelul polonez, avem cei mai buni experți.
Nicușor: Am o impresie foarte bună despre românii din diapsora. Lucrează într-un mediu competitiv, performează. Am fost la Madrid și au spus că dacă au de ales între o firmă de români și spanioli, aleg o firmă de români că sunt serioși. Au revendicări concrete: serviciile consulare. Un oficial român se duce acolo și are o discuție nu sunt băgați în seamă. Se întorc în România, nu este cineva care să-i ghideze în hățișul birocratic. Cel mai important lucru pe care îl vor e că ei să știe că statul român există acolo. Ei nu sunt reprezentați suficient în parlamentul României, în general relația lor cu autoritatea este insuficientă. Cursurile de limbă sunt insuficiente, noi nu trebuie să-i convingă să vine acasă, ,dar trebuie să facem mdin România țara în care să se simtă confortabil inclusiv sistemul medical.
Case de 35.000 de euro și coaforul lui Nicușor Dan
Întrebări de la jurnaliști. Euro sare de 5,12 lei. Prezentați-ne concret cum vă veți îndeplini promisiunile din Planul Simon, locuințe de 35 mii de euro și case la un leu pentru românii care se întorc.
Simion: Intenționez să respect planul Simion, care presupune măsuri concrete. Sunt sigur că ați fost cu toții în Spania, Italia ați văzut programe de repopulare, proiecte case la 1 euro, case date tinerilor. Eu pun accent pe tineri, pe fondul locativ. Când apar politicieni care încearcă să introducă frica prin intermediul televiziunilor plătite din bugetul de stat, se dau bani cu nemiluita către presă pentru a minți și distorsiona realitatea. Banii trebuie să mearcă către pensii, către alocații, nu către sinecuri. Trebuie începută o reformă de sus. În 2009 poporul român a ales Parlament din 300 de parlamentari. Reducera chelutielilor, pe care televiziunile au încercat să inducă frică prin astfel de tentative de manipulare.
Nicușor: Până la urmă a fost sau nu plan de marketing ăsta cu case de 35 de mii de euro.
Simion: la fel ca și mersul dvs la coafor pentru a vă tunde a fost plan de marketing. Acest program din punct de vedere al dezvoltării urbanistice este vital ca românii să nu mai plece peste hotare.
Nicușor: Când mă duc la coafor nu stau zeci de mii de oameni la coadă și nu dau speranțe false.
Simion: Vorbim aici de voință și putirință. El vrea să mearrgă la coafor, noi construim case.
Trai mai bun pentru români
Trei măsuri pentru un trai mai bun al românilor
Nicușor: Primele trei măsuri vor fi unu o discuție rațională despre deficit și despre cum putem să ieșim din această previziune sumbră de TVA, 25 la sută. Eu cred că România are spațiul să ajungă la 7% deficit în 2025, a doua chestiune este unde suntem cu înzestrarea armatei și putem să vorbim de 2, 5 % din PiB și al treilea lucru, care este guvernul care va face reformele necesare pentru România în următorii trei ani și jumătate.
Simion: Contra-candidatul meu dezinformarează. Ar fi cazul să nu mai sperie muncitorii, antreprenorii.
Nicușor: Unii vor să sprijine Republica Moldova, alții nu vor.
Simion: Unii vor să se unească cu Republica Moldova pentru a repara o nedreptate istorică.