Guvernul Ucrainei a decis suspendarea din funcție a ministrului Justiției, Herman Halușcenko, în urma unor acuzații legate de o amplă anchetă de corupție în sectorul energetic, scrie Serviciul Ucrainean al RFE/RL.
Premierul Ucrainei, Iulia Svîrîdenko, a anunțat suspendarea pe rețelele de socializare.
„În această dimineață a avut loc o ședință extraordinară a guvernului. Am decis suspendarea lui Herman Halușcenko din funcția de ministru al Justiției”, a scris șefa executivului.
Decizia vine pe fondul unei investigații a Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuraturii Anticorupție Specializată (SAP), care vizează o presupusă organizație criminală implicată în scheme de corupție de proporții în domeniul energetic.
Procurorul SAP, Serhii Savițki, a afirmat că fostul partener de afaceri al președintelui Volodimir Zelenski din compania de divertisment „Kvartal 95”, Timur Mindici, este considerat de anchetatori drept unul dintre coordonatorii acestei rețele.
Mindici ar fi exercitat influență asupra fostului ministru al Energiei, Herman Halușcenko, care a devenit ulterior ministru al Justiției.
Rețea de corupție în jurul companiei Energoatom
Cu o zi înainte, NABU a anunțat destructurarea unei organizații criminale care ar fi obținut comisioane ilegale între 10% și 15% din valoarea contractelor semnate de compania de stat Energoatom.
Potrivit anchetatorilor, banii – aproximativ 100 de milioane de dolari – ar fi fost „spălați” printr-un birou clandestin din centrul Kievului.
Pe 11 noiembrie, NABU a informat despre reținerea a cinci persoane, printre care actuali și foști oficiali din domeniul energetic, un cunoscut om de afaceri și alți complici. În total, șapte persoane au fost puse sub acuzare.
Printre suspecți se află și un fost vicepremier ucrainean, identificat neoficial ca Oleksii Cernîșov. Acesta nu a comentat până acum acuzațiile.
NABU a făcut peste 70 de percheziții la Kiev și în alte regiuni ale țării.
Potrivit procurorilor, operațiunea ar fi implicat întregul personal al agenției și ar fi fost documentată pe o perioadă de 15 luni, începând din vara anului 2024.
Energoatom a confirmat că a fost vizată de percheziții și a precizat că oferă „cooperare deplină” cu organele de anchetă.
De asemenea, pe 10 noiembrie, anchetatorii NABU au descins la domiciliile omului de afaceri Timur Mindici și al lui Herman Halușcenko, ca parte a aceleiași investigații.
Surse din rândul anchetatorilor au afirmat că Mindici ar fi părăsit Ucraina cu puțin timp înainte de percheziții.
Pe 10 noiembrie, în Rada Supremă (Parlamentul Ucrainei) au fost înregistrate proiecte de hotărâre care prevăd revocarea lui Herman Halușcenko din funcția de ministru al Justiției și a Svetlanei Hrinciuk din funcția de ministru al Energiei.
Detectivul NABU, Oleksandr Abakumov, a afirmat într-un interviu pentru publicația „Ukrainska Pravda” că, în cursul anchetei, au fost identificați patru miniștri implicați „în diferite perioade de timp” în activitățile vizate, însă nu toți fac parte din actualul guvern.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.