Datorită capacității sale de a se realimenta în timpul zborului, timpul de zbor al bombardierului invizibil B-2 Spirit este limitat doar de rezistența fizică a piloților săi.
În timpul misiunii de 37 de ore de pe 22 iunie – aceea de a lovi instalațiile nucleare iraniene, această limitare umană a fost împinsă la extrem.
„Piloții B-2 se pot întinde pentru a trage un pui de somn. Cu toate acestea, ei fac acest lucru în spațiul limitat din spatele scaunelor, pe o suprafață metalică, ceea ce nu este confortabil”, a declarat pentru RFE/RL un purtător de cuvânt de la Baza Forțelor Aeriene Whiteman din Missouri, unde staționează bombardierele.
În plus, spune purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene, „aeronava își generează propriul oxigen – adică îl extrage din atmosferă – ceea ce reduce aproape la minimum umiditatea în aeronavă – fapt care, la rândul său, obligă piloții să se hidrateze în mod constant, confruntându-se în același timp cu probleme precum pielea uscată și crăpată”.
Avionul B-2 a fost dezvoltat de SUA în timpul Războiului Rece ca bombardier cu capacitate nucleară, apt să treacă pe lângă miile de stații radar ale Uniunii Sovietice și să evite flota acestei țări, formată din alte mii de avioane interceptoare și rachete sol-aer.
Designul de „aripă zburătoare” al B-2, precum și un înveliș ultrasecret care absoarbe radarele și alte tehnologii avansate conferă bombardierului – care are o lățime de 52 de metri – o amprentă radar echivalentă cu cea a unui gândac mare.
A zburat pentru prima dată în iulie 1989.
Generalul-locotenent Mark E. Weatherington este comandantul adjunct al Comandamentului Global Strike al US Air Force.
El spune pentru RFE/RL că unul dintre cele mai stresante aspecte ale unei misiuni cu rază lungă de acțiune, cum ar fi operațiunea „Midnight Hammer”, împotriva siturilor din Iran, este realimentarea, o operațiune necesară la fiecare șase ore.
„Realimentarea în aer este absolut crucială și dacă este întuneric, înnorat, dacă sunt turbulențe etc., operațiunea poate necesita mai multă concentrare”, spune el.
Piloții spun că, la finalul operațiunii delicate de realimentare, care necesită aproximativ 30 de minute de concentrare intensă, sunt lac de apă.
Piloții nu fac duș și nu își schimbă hainele. Echipajele bombardierelor B-2 poartă un ham, o vestă de salvare și o vestă de supraviețuire peste salopeta de zbor, ceea ce face ca o eventuală schimbare să fie o procedură prea complexă în mijlocul unei misiuni de luptă.
Echipaj redus la minimum
Hrănirea oamenilor de la bordul bombardierului este o operațiune mai puțin intensă.
La bordul B-2 există un cuptor cu microunde, iar piloții iau cu ei mâncarea pe care o doresc.
„Lucrăm cu piloții pentru a le oferi sugestii cu privire la ce să mănânce și când să mănânce, dar fiecare aduce cu adevărat ceea ce dorește”, spune Weatherington, adăugând că „hidratarea este esențială pentru o ieșire atât de lungă”.
B-2 a fost configurat pentru a găzdui un echipaj de până la trei persoane, dar este pilotat de doar doi piloți, dintre care unul este și comandantul misiunii.
Acest echipaj redus la minimum este menit, parțial, și menținerii costurilor la un nivel scăzut.
Oamenii foarte bine pregătiți sunt unul dintre aspectele cele mai costisitoare ale sistemelor avansate de armament, iar B-2 a fost criticat încă de la început din cauza cheltuielilor pe care le presupune. Fiecare B-2 costă aproximativ două miliarde de dolari și au fost construite 21.
Pregătirea pentru somn
Un efect al zborului cu un echipaj atât de mic este faptul că piloții au puțin timp la dispoziție pentru odihnă.
Weatherington spune că piloții B-2 aleși pentru o misiune de luptă petrec mai multe zile lucrând cu un „fiziolog aerospațial” pentru a-și alinia tiparul de somn cu calendarul misiunii viitoare. Dar, spune el, „cât de mult și cât de bine dorm variază în funcție de individ”.
Nu se știe când a fost introdus antrenamentul de somn pentru piloții de avioane B-2, dar este posibil să se fi întâmplat în urma Războiului din Kosovo, când aviatorii americani au raportat că au fost atât de extenuați de tensiunea luptei încât au ajuns să fie epuizați, dar incapabili să doarmă chiar și în timpul deplasărilor lungi.
Piloții B-2 din misiunile de luptă anterioare au folosit pastile cu amfetamină pentru a rămâne vigilenți.
După mai multe realimentări și odihnă intermitentă în timpul zborului secret către Teheran, cel mai intens moment pentru piloți ar fi fost loviturile propriu-zise, potrivit lui Weatherington.
„Executarea misiunii în zona țintă este probabil cea mai stresantă în acest caz”, spune el.
Cu șapte B-2 care aruncă 14 bombe masive de distrugere a buncărelor asupra unei țări care a doborât anterior avioane americane fără pilot, „operând aproape independent în zona țintă, dar sincronizate pentru a obține rezultatele, devine o misiune solicitantă”, adaugă Weatherington.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
