Linkuri accesibilitate

Ministra de Externe, Oana Țoiu, anunță suplimentarea ajutorului NATO pentru România „până la sfârșitul acestui an și anul viitor"


Ministra de Externe a României, Oana Țoiu, anunță la Interviurile one2one că aliați din NATO, alții decât Statele Unite, vor trimite în lunile următoare noi trupe și echipamente în România. Anunțul vine după ce Washingtonul a decis retragea parțială a militarilor americani din România.

În interviul acordat Europei Libere, ministra de Externe, Oana Țoiu, spune că decizia Administrației Donald Trump de a nu mai continua dislocarea rotațională în România a aproape o mie de militari nu va vulnerabiliza parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite.

Șefa Diplomației Române susține la one2one că relația dintre cele două țări este una de încredere, care încă se dezvoltă.

Oana Țoiu explică că România își dorește ca firme americane din domeniul apărării să investească pe teritoriul național în cadrul programului SAFE al Uniunii Europene.

România poate accesa peste 16 miliarde de euro prin acest program care permite și participarea unor entități terțe.

Pe de altă parte, ministra de Externe critică reacțiile Partidului Social Democrat (PSD), aflat în coaliția de guvernare și care a contestat atitudinea Guvernului față de hotărârea SUA.

„Cred că PSD-ul și de altfel orice partid matur trebuie să își pună problema și să decidă dacă vrea să fie totuși în coaliția de guvernare sau în opoziție ”, spune Oana Țoiu.

În interviul acordat Europei Libere, ministra de Externe vorbește și despre demersurile pentru ca Uniunea Europeană să finanțeze alături de România hubul de securitate al blocului comunitar.

De asemenea, Oana Țoiu explică ajutorul României pentru Ucraina și detailează discuțiile din ultimele zile, cu autoritățile din țara vecină pe tema menținerii școlilor cu predare în Limba Română.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG