Liderii UE după discuțiile cu Trump și Zelenski: Nicio decizie despre Ucraina fără Ucraina.
Miercuri, pe 13 august, fiderii europeni și cel ucrainean au avut o discuție telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, și cu vicepreședintele JD Vance, despre războiul din Ucraina, la inițiativa cancelarului german Friedrich Merz.
„Am avut o convorbire foarte bună”, a spus Trump despre convorbirea cu liderii europeni.
„Președintele Zelenski a participat la apel. I-aș da nota 10, știți, foarte, foarte prietenos (...). Urmează să mă întâlnesc cu președintele Putin, iar după aceea, îi voi suna pe lideri (pe liderii europeni - n.r.) și pe președintele Zelenski. Îl voi suna pe președintele Zelenski și apoi îi voi suna – probabil, în această ordine – pe lideri”, a declarat Trump.
„Există șanse foarte mari să avem o a doua întâlnire, care va fi mai productivă decât prima, pentru că în prima o să aflu situația și ce facem”, a mai spus Trump despre întâlnirea cu Putin.
„La a doua întâlnire, dacă prima merge bine, vom avea o a doua, rapid. Aș dori să o fac aproape imediat. Și vom avea o a doua întâlnire între președintele Putin și președintele Zelenski și mine, dacă ei doresc să fiu acolo, și aceasta ar fi o întâlnire în care poate s-ar putea rezolva totul, dar se pot obține anumite lucruri mărețe în prima [întâlnire], va fi o întâlnire foarte importantă, dar este vorba de pregătirea terenului pentru a doua întâlnire”.
În aceeași zi, după convorbirea cu Donald Tump, președintele polonez Donald Tusk a transmis că Rusiei nu trebuie să i se permită să stabilească granițele țărilor vecine și solicită implicarea Ucrainei în procesul decizional.
El a spus că prioritatea europeană este „nici măcar să nu se gândească” să permită Rusiei să stabilească granițele vecinilor săi și insistă că Ucraina trebuie să fie întotdeauna reprezentată atunci când se iau decizii finale care o privesc.
Mai multe detalii despre convorbirea de miercuri, mai jos.
Întâlnirile lui Vladimir Putin cu președinți americani
În cei 25 de ani de mandat, liderul rus Vladimir Putin s-a întâlnit de 48 de ori cu cinci președinți americani – Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden. Pe 15 august, el se va întâlni în Alaska cu Donald Trump.
Imagini din timpul întâlnirilor, mai jos.
Negocierile pentru pacea din Ucraina
La mai mult de trei ani de la invazia pe scară largă, cererile Rusiei față de Ucraina și Occident rămân practic neschimbate. Iată ce discuții au fost din februarie 2022, de la invazia Ucrainei de către Rusia, și până acum:
Câteva lucruri de știut înaintea summitului Trump-Putin
Ce vrea Putin? Ce vrea Trump? Ce spune Zelenski? Și care e situația de pe front - un articol scris de corespondentul Europa LIberă Reid Standish.