Înainte de 1992, Mirsada Tursunovic avea toată viața înainte. Voia să devină dactilografă în orașul ei natal, Zvornik, și să aibă o existență liniștită.
Războiul din Bosnia-Herțegovina a schimbat tot. La 18 ani, Mirsada a fost violată în lagărul de concentrare „Caparde”.
În loc să-și îndeplinească visurile, Mirsada Tursunovic se străduiește din greu să scape de coșmaruri.
„M-au dus să ajut să se îmbrace o femeie care nu se putea mișca. Am reușit să o văd, apoi el [un soldat] mi-a ordonat să urc împreună cu el”, rememorează femeia.
„A început să înjure și mi-a zis să mă dezbrac. Am început să tremur. Abia atunci mi-am dat seama ce urma să se întâmple.”
Adila Suljevic locuia la 70 de kilometri distanță, în orașul Brcko.
Avea 27 de ani în acel moment, era măritată și lucra în industria ușoară. N-o cunoștea pe Mirsada Tursunovic. Cele două aveau să devină însă nedespărțite, într-un fel pe care niciuna nu putea să și-l imagineze.
„Am trecut prin toate traumele posibile. De trei ori am fost ținută cu pistolul la tâmplă”, spune ea.
Și a fost violată, în timpul războiului, de un soldat.
„Când am reușit să mă eliberez, am divorțat. Fostul meu soț mă învinovățea”, spune femeia.
Agresorul Misadei Tursunovic a fugit din țară. Adila Suljevic a reclamat crima comisă împotriva ei, dar i s-a spus că soldatul care a violat-o a murit în război.
Vieți distruse, traume pe vecie, lupta pentru drepturile de bază - aceste sunt realitatea pentru mii de femei violate în timpul războiului din Bosnia.
Între timp, mulți dintre agresori - acuzați de viol și alte crime împotriva femeilor - sunt încă în libertate.
„Nu e tocmai simplu că spui că ai fost violată”, afirmă Midheta Kaloper Oruli, reprezentantă a Asociației Victimelor de Război „Foca 92-95”.
„Poate cineva înțelege greutatea și durerea pe care le poartă această afirmație?”
Crime împotriva umanității
Regiunea Foca din estul Bosniei a fost unul dintre multele locuri din această țară în care a avut loc o campanie de epurare etnică, crime și violuri dusă de sârbii bosniaci.
Distrugerile satelor și ale vieților oamenilor au fost documentate, în mare parte, de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (ICTY), care a decis că împotriva musulmanilor bosniaci au avut loc crime împotriva umanității.
Din cauza crimelor oribile care au avut loc în orașul natal al lui Kaloper Oruli, Foca, TPIY a calificat sclavia sexuală drept o crimă împotriva umanității.
„Violul nu este [ceva comis din] greșeală, nu este un eveniment nefericit, nu este o rușine. Violul este o crimă”, spune Kaloper Oruli.
Ce s-a petrecut în Bosnia nu este un incident izolat.
Războaiele din Bosnia și Rwanda au sensibilizat opinia publică cu privire la violența sexuală în timpul conflictelor, spune Irene Fellin, reprezentant special al NATO pentru femei, pace și securitate.
Deși astfel de violențe încă au loc, cultura responsabilității a început să se schimbe, adaugă ea.
Pe 19 iunie 2015, Organizația Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție care recunoaște violența sexuală legată de conflicte drept tactică de război.
Pentru a-i onora pe cei care au suferit în urma unor astfel de infracțiuni și pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la această problemă, aceasta a stabilit ca 19 iunie să fie Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor.
„Dacă ne uităm la contextul actual și la Ucraina, vedem ceva unic. Vedem că, în timp ce luptele continuă, îi urmăresc deja penal pe făptași [de infracțiuni cu violență sexuală, cum ar fi violul]. Și acesta este un lucru care a arătat cu adevărat schimbarea de atitudine”, explică Fellin.
Ea admite însă că schimbarea vine încet. Și adaugă că, deși violența sexuală legată de conflicte rămâne o problemă, evoluția felului în care sunt privite represaliile sexuale este importantă pentru că „vorbește despre schimbarea mentalității”.
Potrivit datelor Biroului Procurorului General al Ucrainei, de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, lansată în februarie 2022, au existat 363 de cazuri documentate de violență sexuală legată de conflict.
Prin comparație, se estimează că cel puțin 20.000 de femei au fost violate în timpul războiului din 1992-1995 din Bosnia-Herțegovina.
Rezultate pozitive
„Am văzut într-adevăr rezultate pozitive în modul în care abordăm problema”, spune Fellin.
Cu toate acestea, această schimbare nu a însemnat mare lucru pentru dreptatea așteptată de femeile bosniace precum Mirsada Tursunovic și Adila Suljevic.
Puțini dintre făptașii războiului din Bosnia au fost vreodată pedepsiți.
Până la închiderea TPIY în 2017, mai puțin de 40 de persoane fuseseră condamnate pentru violență sexuală în timpul războiului. Mai sunt câteva procese pe rol în tribunalele locale, dar mult mai multe dintre victime așteaptă încă să se facă dreptate.
„Nimeni nu a fost condamnat pentru crimele comise împotriva mea și a familiei mele. Am pierdut 13 oameni din familia apropiată”, spune Kaloper Oruli. Iar timpul nu e de partea victimelor, adaugă ea: „Martorii mor, agresorii mor, nu vor mai trăi suficient timp cât să fie aduși în fața justiției”.
Mirsada Tursunovic nu a ajuns dactilografă.
Azi, e președintata unei asociații care face produse artizanale. Abia în 2009 – la 17 ani după ce a fost violată – a decis să povestească public ce i s-a întâmplat.
„Am început să vorbesc public pentru celelalte femei. Îmi pare rău că ele nu vorbesc, de teamă”, spune Mirsada Tursunovic. Sunt, adaugă ea, multe femei ale căror soți nici nu vor să audă ce li s-a întâmplat soțiilor lor în timpul războiului.
Precum Mirsadei, Adilei Suljevic i-a luat ceva până a putut povesti ce i s-a întâmplat. Iar când s-a hotărât să vorbească, ea a devenit prima dintre femeile care au depus mărturie în legătură cu traumele războiului.
În 2016, Adila a înființat o organizație non-guvernamentală pentru a construi o rețea de sprijin pentru femeile care au supraviețuit violenței sexuale în timpul războiului și pentru a le oferi un spațiu în care să vorbească liber despre traumele lor și să se simtă mai puternice.
„Să lucrezi asupra ta și să te vindeci este foarte important. Nu am știut asta la început. Dar, când am văzut că mă simt mai bine, am început să le recomand și altor femei, pentru că știu multe femei care au trecut prin aceeași situație”, spune ea.
Femeile care au supraviețuit violului își pot dori multe lucruri, dar ceea ce au nevoie, spune Adila Suljevic, este simpla dreptate.
„Am fi mai mult sau mai puțin mulțumite. Am putea avea câțiva ani liniștiți și împăcați de trăit. Asta e tot ce cerem”, spune ea.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.