Omenirea nu mai văzuse așa ceva până atunci.
„Little boy”, cum a fost denumită bomba lansată de americani asupra orașului japonez, a explodat la aproximativ 600 de metri deasupra Spitalului Shima. Era finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă începutul unei ere ce avea să schimbe lumea. Era armelor nucleare.
În momentul exploziei de la Hiroshima, temperatura a atins câteva milioane de grade Fahrenheit. Cei aflați în apropiere de locul în care a avut loc explozia au fost pur și simplu pulverizați. Mingea de foc declanșată de explozie a atins un diametru de aproape 300 de metri și, în doar câteva secunde, 60.000 din cele aproximativ 90.000 de clădiri ale orașului au fost demolate de suflul puternic al exploziei.
La momentul bombardamentului, Hiroshima găzduia între 280.000-290.000 de civili, precum și 43.000 de soldați. Aproximativ 80.000 au fost uciși instantaneu sau răniți grav. Departamentul de Energie al SUA a estimat că după cinci ani au fost probabil 200.000 sau mai multe decese ca urmare a bombardamentelor, în timp ce orașul Hiroshima a estimat că 237.000 de oameni au fost uciși direct sau indirect de efectele bombei, inclusiv arsuri, boli de radiații și cancer.
Era primul atac cu bomba atomică al americanilor asupra Japoniei. Trei zile mai târziu, o altă bombă avea să fie aruncată asupra orașului Nagasaki. Bombardamentul s-a soldat cu 75.000 de victime. La doar câteva zile distanță, adresându-se unei populații devastate de război, împăratul Japoniei, Hirohito, a anunțat capitularea.
Cele două bombe atomice aruncate de americani asupra Japoniei aveau să rămână pentru totdeauna în memoria colectivă. Nu doar din cauza bilanțului tragic al victimelor, ci și pentru semnificația acelui moment, când omenirea a aflat că descoperise ceva ce o poate duce la autodistrugere.
Deceniile următoare, scurse în contextul Războiului Rece, au însemnat o cursă a marilor puteri ale vremii, SUA și URSS, pentru înarmarea nucleară.
Până în prezent, opt țări au detonat cu succes arme nucleare. Cinci dintre ele, SUA, Rusia, China, Franța, și Marea Britanie sunt desemnate ca state care au dreptul să dețină astfel de arme, potrivit Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare. Alte trei state, Coreea de Nord, India și Pakistan au efectuat teste nucleare fără a fi semnatare ale tratatului.
Galerie foto | Hiroshima: 80 de ani de când omenirea a făcut cunoștință cu bomba atomică
În dimineața zilei de 6 august 1945, un sfert de oră după ora locală 8.00, la Hiroshima/Japonia, a avut loc primul atac cu bombă atomică din istorie.
Articol publicat pe 6 august 2022.

1
O fotografie publicată de Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima. Explozia bombei din Hiroshima, fotografiată de armata SUA la 06 august 1945.

2
Fumul se ridică la 6.000 de metri deasupra Hiroshima, în timp ce fumul din explozia primei bombe atomice se răspândise peste 3.000 de metri. Japonia, 06 august 1945

3
Imaginea realizată de armata SUA după aruncărea bombei atomice de la Hiroshima.

4
Imagine din satelit: Hiroshima înainte (aprilie 1945) și după explozie (6 august 1945).

5
Ciuperca de fum de după bombardamentul atomic de la Hiroshima s-a despărțit în două după aproximativ jumătate de oră de la explozie.

6
Rămășițele unei clădiri în urma bombardamentului de la Hiroshima. Imagine realizată în septembrie 1945.

7
Un colaj foto arată sala de promovare industrială prefecturală Hiroshima (C), care este numită în prezent Cupola bombei atomice sau Cupola bombei A, după bombardamentul atomic din Hiroshima din 6 august 1945.

8
„Little Boy”, bomba atomică aruncată asupra orașului Hiroshima.

9
Un soldat japonez merge printre ruinele lăsate în urmă de bomba atomică de la Hiroshima. Imagine din septembrie 1945.

10
Lee Jong-keun, unul dintre supraviețuitorii atacului, arată poziția Podului Kojin de la momentul exploziei. Imagine realizată pe 4 august 2020.