Aproape 13.000 de companii iraniene sunt înregistrate în Georgia – la doar câteva adrese – ceea ce ridică îngrijorări că Teheranul ar putea folosi această țară din Caucazul de Sud pentru a eluda sancțiunile internaționale.
Companiile iraniene înregistrate în Georgia sunt implicate în toate domeniile: construcții, logistică, ospitalitate și chiar cluburi de noapte, potrivit înregistrărilor publice consultate de Serviciul georgian al RFE/RL.
Numărul companiilor iraniene înregistrate în Georgia a crescut semnificativ în ultimul deceniu, lucru care a coincis cu impunerea sancțiunilor internaționale asupra republicii islamice din cauza programului său nuclear.
Măsurile restricționează persoanele fizice, companiile și guvernele străine să trimită sau să primească fonduri din Iran. Cei care încalcă aceste măsuri pot fi supuși unor sancțiuni severe și chiar urmărite penal.
Organizația neguvernamentală georgiană Civic IDEA a publicat o anchetă, în luna iulie, în care acuza partidul de guvernământ Visul Georgian că permite companiilor iraniene – unele legate de forțele armate iraniene – să utilizeze Georgia ca „punct strategic de tranzit” pentru a ocoli sancțiunile internaționale și a transfera bani înapoi la Teheran.
Autoritățile georgiene nu au răspuns solicitării RFE/RL de a furniza un punct de vedere.
Comerț, sancțiuni și apelul Georgiei
Conform datelor oficiale, în iunie 2025, peste 12.800 de întreprinderi iraniene erau înregistrate în Georgia. Aproape toate sunt deținute în totalitate de cetățeni iranieni.
Însă numărul exact al companiilor iraniene care încă operează în Georgia nu este clar.
Companiile iraniene au început să activeze în Georgia în jurul anului 2009. Între 2012 și 2019 s-a înregistrat o creștere a numărului de înregistrări ale companiilor iraniene în Georgia, care a coincis cu aplicarea unor sancțiuni internaționale severe împotriva Teheranului.
La acea vreme, relatări din presă au legat unele dintre companiile iraniene de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) - o ramură puternică a forțelor armate iraniene care joacă un rol semnificativ în economie - sugerând că aceste afaceri ofereau Teheranului acces indirect la piețele occidentale.
Georgia a înăsprit regulile bancare pentru iranieni și a suspendat temporar călătoriile fără viză.
Însă investițiile iraniene în Georgia – în special în domeniul imobiliar, transporturi și construcții – au crescut din nou după acordul nuclear din 2015 între Teheran și puterile mondiale.
Decizia Washingtonului de a reimpune sancțiuni severe asupra Teheranului în 2018 nu a descurajat investițiile iraniene în Georgia.
Iar investițiile iraniene au coincis cu creșterea comerțului între Tbilisi și Teheran. Între 2022 și 2024, comerțul bilateral a crescut cu 23%.
De altfel, importurile din Iran au totalizat aproximativ 30 de milioane de dolari în 2024, în principal produse agricole și alimentare.
În anumite sectoare, Iranul deține o cotă semnificativă din aprovizionarea internă a Georgiei: 13% din importurile de unt, 45% din stafide și 85% din curmale.
Valoarea importurilor de produse petroliere și petrochimice iraniene aproape s-a triplat, de la 683.000 de dolari în 2020 la aproximativ 2 milioane de dolari în 2024.
Acest lucru s-a întâmplat în ciuda avertismentului dat în luna mai de președintele american Donald Trump, potrivit căruia orice țară care comercializează petrol iranian va fi supusă unor sancțiuni secundare.
Site-urile web și firmele de consultanță iraniene accesibile publicului încurajează în mod deschis oamenii de afaceri să înregistreze companii în Georgia, în special în apropierea porturilor, pentru a reduce costurile și a redirecționa exporturile.
Unii descriu chiar strategii de rebranding al mărfurilor iraniene ca „Fabricate în Georgia” înainte de a le expedia pe piețele occidentale.
Adrese suspecte
Conform înregistrărilor oficiale, miile de întreprinderi iraniene din Georgia sunt înregistrate la doar câteva adrese, inclusiv în capitala Tbilisi, precum și în câteva sate îndepărtate.
Aproape 700 de companii iraniene sunt înregistrate la o singură clădire rezidențială din Tbilisi, fără niciun semn de activitate la fața locului.
Activitățile întreprinderilor variază de la logistică și turism la bijuterii, creșterea animalelor și tehnologia informației, deși nu există dovezi fizice ale existenței acestor companii.
Un model similar apare în Dunta, un sat izolat cu aproximativ 100 de locuitori din vestul Georgiei, unde sunt înregistrate aproximativ 800 de firme iraniene.
Multe dintre aceste companii sunt implicate în transportul de mărfuri, unele dintre ele obținând autorizații internaționale de transport de marfă de la autorități, potrivit registrelor publice.
Alta peste 800 de companii iraniene sunt înregistrate în Untsa, un sat cu aproximativ 300 de locuitori din sud-vestul Georgiei. Registrele publice indică faptul că adresele din sat au fost utilizate de migranți ruși care doreau să beneficieze de regimul fiscal favorabil al Georgiei.
Firmele iraniene au obținut în Georgia și contracte cu statul.
Qafrina LLC, înregistrată în 2018 și deținută de cetățeanul iranian Farzad Nouri, a vândut sisteme CCTV Băncii Naționale a Georgiei, instanțelor din orașul Kutaisi, situat în vestul țării, și Primăriei din Tbilisi, potrivit documentelor privind licitațiile.
O altă companie deținută de iranieni, Geo Tech, a furnizat produse de igienă, inclusiv hârtie igienică, Ministerului Apărării, Căilor Ferate Georgiene, companiei de transport din Tbilisi și mai multor instituții publice.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.