23:31
18.2.2014
Luptele de stradă continuă în Kiev
Luptele continuă în centrul Kievului, autoritățile vorbind acum de șase polițiști morți și aproape 100 răniți, în vreme ce victimele printre civili sînt cel puțin cinci morți și 150 de răniți.
Guvernul a anunțat că nimeni nu va putea intra noaptea în capitală, în vreme ce forțele speciale atacă baricadele și piața Maidanului.
Protestatarii au reocupat cîteva clădiri pe care tocmai le eliberaseră în urma acordului cu autoritățile.
04:09
19.2.2014
Negocierile au eșuat - clădirea protestatarilor în flăcări
Potrivit surselor de la fața locului, clădirea din piața centrală, Maidan, folosită până acum de protestatari drept artierul lor general, Casa Sindicatelor, ar fi in acest moment în flăcări.
In același timp, liderii opoziției anunță că negocierile lor cu președintele Ianukovici s-au incheiat fără rezultat. Vitali Kliciko a anunțat că Ianukovici a refuzat să retragă forțele speciale care atacă grupurile de protestatari din centrul Kievului.
05:21
19.2.2014
Capitala sub asediu
Circa 20.000 de oameni este numărul estimat de presa independentă prezentă la fața locului al manifestanților aflați în centrul Kievului în momentul in care, noaptea de marți, forțele speciale Berkut au dat asaltul Maidanului.
Orașul rămâne blocat și interzis de acces, iar transporturile in comun, inclusiv metroul, au fost oprite.
Ultimele estimări ale victimelor rămân de cel puțin 18 persoane ucise și alte cîteva sute rănite.
Protestatarii au atacat clădiri guvernamentale și secții de poliție în mai multe orașe din vestul Ucrainei, între care Liov, Ivano-Frankovsk și Ternopol.
05:34
19.2.2014
Rinat Ahmetov îl critică pe Ianukovici
Ahmetov a difuzat un mesaj în care afirmă că „nimic nu justifică folosirea forței împotriva cetățenilor”.
Ahmetov a mai spus că ceea ce s-a intâmplat, violența și numărul de morți, constituie „prețul inacceptabil al unor erori politice.”