COVID-19 în Ucraina: 4.621 de îmbolnăviri şi 36 de decese în rândul medicilor
Centrul de Sănătate Publică de la Kiev a anunţat, luni, că 36 de cadre medicale au murit în Ucraina din cauza COVID-19, de la debutul epidemiei în această ţară. Numărul total al medicilor ucraineni diagnosticaţi cu noul coronavirus a ajuns la 4.621, însă 2.354 dintre aceştia s-au vindecat deja – precizează autorităţile ucrainene.
În ultimele 24 de ore, în rândul medicilor din Ucraina au fost înregistrate două decese provocate de COVID-19. Datele furnizate luni dimineaţă de autorităţile de la Kiev arată că în Ucraina au fost înregistrate până acum 24.012 cazuri de infecţie cu virusul SARS-COV-2, 718 decese şi 9.690 de cazuri vindecate.
În ultimele 24 de ore, Ucraina a raportat 340 de cazuri noi de COVID-19 şi 10 decese, aceste cifre indicând o scădere a numărului de îmbolnăviri.
Pandemia nu va afecta călătoriile fără viză între UE şi Ucraina
Katarína Mathernová, director general adjunct al Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea din cadrul Comisiei Europene, a dat asigurări că pandemia de coronavirus nu afectează regimul de călătorie fără vize existent între Ucraina și ţările membre ale Uniunii Europene.
„Regimul de călătorie fără vize, desigur, are legătură cu anumite condiții privind reformele în domenii precum statul de drept, de exemplu, iar noi vom continua să monitorizăm îndeaproape aceste procese. Dar nu vă faceți griji, nu există în mod automat o legătură între pandemie și regimul fără vize. Există anumite restricții de circulație în spațiul Schengen şi în UE, dar aceasta este doar o restricție de circulație și nu o legătură directă între regimul de călătorie fără vize și pandemia” – a explicat Mathernová.
Poroşenko nu s-a prezentat la audieri
Fostul președinte Petro Poroșenko nu s-a prezentat la audieri, la sediul Biroului Naţional de Investigaţii din Ucraina.
Avocatul lui Poroșenko, Ehor Golovan, a declarat că s-au „încălcat” termenii de livrare a citaţiei și a datei stabilite pentru audieri. Potrivit acestuia, Biroul Naţional de Investigaţii din Ucraina a încălcat legea ucraineană atunci când l-a chemat la audieri, prin urmare, „cetățenii au tot dreptul să nu se conformeze cerințelor ilegale”.
Biroul Naţional de Investigaţii din Ucraina l-a chemat la audieri pe Poroşenko în cazul controversatei discuţii purtată de către acesta cu fostul vicepreședinte american Joe Biden.
La 19 mai, deputatul Radei Supreme Andri Derkaci a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, „fragmente de înregistrări ale unor conversații telefonice” ale unor persoane care au vocile similare cu cele ale lui Poroșenko și Biden.
În cadrul conferinței de presă, au fost prezentate mai multe fragmente de înregistrări audio, dintre care una se referea la demiterea lui Viktor Şokin din funcția de procuror general al Ucrainei, în 2016, la solicitarea lui Biden. În schimbul acestei demiteri, vicepreședintele american i-ar fi promis lui Poroşenko să acorde 1 miliard de dolari Ucrainei.
Astăzi s-au redeschis trei puncte de trecere a frontierei spre Ucraina
De luni, 1 iunie, se redeschid trei puncte de trecere a frontierei spre Ucraina, pentru traficul de călători și mărfuri.
Se redeshid punctele trecere a frontierei Briceni-Rossoșanî (rutier/internațional), Criva – Mamaliga (rutier/internațional) și Mirnoe – Tabaki (rutier/internațional). Rămân însă în vigoare restricțiile impuse pe perioada pandemică.