Întrebat despre Trump, Zelenski a spus că doar băieţelul său de şase ani poate face presiuni asupra lui
Întrebat dacă preşedintele american Donald Trump a făcut presiuni asupra sa în timpul unui apel telefonic în luna iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că nimeni nu poate exercita presiuni asupra lui, cu excepţia fiului său în vârstă de şase ani.
Democraţii din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA au anunţat marţi începerea procedurii de destituire (impeachment) a preşedintelui Donald Trump, suspectat că a solicitat omologului său ucrainean să ancheteze în legătură cu rivalul său democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Trump a calificat procedura drept o 'vânătoare de vrăjitoare'.
'Nimeni nu poate face presiuni asupra mea pentru că eu sunt preşedintele unui stat independent', a afirmat Zelenski în faţa jurnaliştilor în marja Adunării Generale a ONU la New York, conform imaginilor difuzate miercuri dimineaţă de postul de televiziune Russia-24, înaintea unei întâlniri preconizate dintre preşedinţii Ucrainei şi SUA. 'Singura persoană care poate face presiuni asupra mea ... este fiul meu, de 6 ani', a spus Volodimir Zelenski.
Donald Trump a negat anterior că ar fi făcut presiuni asupra omologului său ucrainean, condiţionând deblocarea unui ajutor militar de milioane de dolari pentru Ucraina de începerea unei anchete de către Kiev împotriva lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte Joe Biden, principalul său rival democrat la preşedinţia SUA, pe care îl acuză de legături de corupţie în Ucraina.
Hunter Biden a lucrat din 2014 pentru grupul energetic ucrainean Burisma Holding. Tabăra conservatoare americană, care îl suspectează de corupţie, susţine că acesta ar fi beneficiat de protecţia tatălui său, care deţinea funcţia de vicepreşedinte în acea perioadă.
Democrații lansează procedura demiterii lui Trump
Nancy Pelosi anunţă o anchetă care ar putea conduce la procedura demiterii lui Donald Trump.
"Săptămâna aceasta, preşedintele Donald Trump a recunoscut că i-a cerut preşedintelui Ucrainei să comită acţiuni care să îl ajute pe el din punct de vedere politic. Prin urmare, Camera Reprezentanţilor iniţiază astăzi o anchetă oficială în sensul demiterii. Le cer celor şase comisii să demareze investigaţiile sub această umbrelă", a declarat Nancy Pelosi, citată de Fox News.
"Preşedintele trebuie tras la răspundere. Nimeni nu este mai presus de lege", a subliniat Pelosi.
Donald Trump denunţă un act de "hărţuire prezidenţială"
Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat vehement anunţul lui Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, privind ancheta care ar putea conduce la demitere, apreciind că este vorba de un act de "hărţuire prezidenţială".
"O zi atât de importantă la Naţiunile Unite, atât de multă muncă şi atât de mult succes, iar democraţii au ruinat-o şi au discreditat-o intenţionat cu ştiri despre mizeria vânătorii de vrăjitoare. Foarte rău pentru ţara noastră. Pelosi, Nadler, Schiff şi, desigur, Maxine Waters! Vă vine să credeţi? Nu au văzut deloc nicio stenogramă. Vânătoare de vrăjitoare totală! Hărţuire prezidenţială", a reacţionat Donald Trump prin Twitter.
Brad Parscale, directorul echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a catalogat drept "neinspirată" decizia lui Nancy Pelosi. "Democraţii au deschis oficial drumul pentru o victorie imensă a lui Donald Trump", a spus Parscale.
Camera Reprezentanţilor din SUA a cerut oficial Casei Albe prezentarea stenogramei conversaţiilor preşedintelui Donald Trump cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski. Comisiile pentru Informaţii, Supraveghere şi Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor au trimis marţi o scrisoare oficială Preşedinţiei SUA prin care cer transmiterea stenogramelor conversaţiilor lui Donald Trump, pe fondul suspiciunilor că acesta ar fi cerut Ucrainei investigarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA.
"Dacă recentele informaţii apărute în presă sunt adevărate, înseamnă că preşedintele a discutat cu un lider străin despre investigaţii care să îl vizeze pe un adversar politic în scrutinul din SUA. Aceasta este definiţia abuzului de putere în mod corupt", se arată în scrisoare.
Echipa de campanie a lui Joseph Biden a anunţat că acesta susţine lansarea procedurii demiterii lui Donald Trump.
Donald Trump este suspectat că i-a cerut preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o convorbire desfăşurată pe 25 iulie, să ofere informaţii compromiţătoare despre activităţi de afaceri ale lui Joseph Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden.
Donald Trump, a anunţat, marţi seară, că a autorizat publicarea stenogramelor conversaţiilor sale cu omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski. "Mă aflu acum la reuniunea ONU, reprezentând ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine a stenogramei totale, neclasificate şi neredactate a conversaţiei mele cu preşedintele Zelenski din Ucraina. Veţi vedea că a fost o convorbire amicală şi total adecvată. Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi de fiul lui, fără favoruri în schimbul favorurilor! Aceasta nu este alceva decât continuarea celei mai mari şi mai distructive vânători de vrăjitoare din toate timpurile!", a declarat Donald Trump prin Twitter.
Camera Reprezentanţilor cere stenograma conversaţiilor lui Trump cu Zelenski
Camera Reprezentanţilor din SUA a cerut oficial Casei Albe prezentarea stenogramei conversaţiilor preşedintelui Donald Trump cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski.
Comisiile pentru Informaţii, Supraveghere şi Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor au trimis marţi o scrisoare oficială Preşedinţiei SUA prin care cer transmiterea stenogramelor conversaţiilor lui Donald Trump, pe fondul suspiciunilor că acesta ar fi cerut Ucrainei investigarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA.
"Dacă recentele informaţii apărute în presă sunt adevărate, înseamnă că preşedintele a discutat cu un lider străin despre investigaţii care să îl vizeze pe un adversar politic în scrutinul din SUA. Aceasta este definiţia abuzului de putere în mod corupt", se arată în scrisoare.
Trump a recunoscut că a discutat cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski despre fostul vicepreşedinte Joe Biden, susţinând însă că nu a făcut nimic greşit.
Pompeo se va întâlni cu Lavrov vineri la ONU
Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, va avea vineri o întrevedere cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în contextul sesiunii anuale a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Ultima întâlnire dintre cei doi oficiali a avut loc în luna mai la Sochi. De atunci şi până în prezent, Washingtonul şi Moscova au renunţat la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) din 1987, care limita utilizarea armelor nucleare.
Retragerea din Tratat a provocat temeri cu privire la o nouă cursă a înarmărilor între Statele Unite şi Rusia, cu toate că preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat dorinţa de a îmbunătăţi relaţiile cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Relaţiile dintre cele două state continuă, totuşi, să fie tensionate, iar mai mulţi oficiali din cadrul Administraţiei Trump au criticat în repetate rânduri Moscova pentru politicile sale, în principal cele privind Ucraina şi Siria.
Un oficial american de rang înalt a informat că Statele Unite intenţionează să profite de ocazia reuniunii Adunării Generale a ONU pentru a contracara „influenţa negativă a unor state autocratice”, făcând referire la Rusia, Iran, Coreea de Nord, Venezuela, Siria şi China.