Situația pe front astăzi în Donbas
Zelenski îl propune pe Oleksii Goncearuk în funcţia de prim-ministru
Volodimir Zelenski a propus joi parlamentului, reunit prima dată după alegeri, să-l numească pe Oleksii Goncearuk în funcţia de prim-ministru.
Goncearuk, un avocat în vârstă de 35 de ani, a fost numit adjunct al şefului de cabinet al preşedintelui Zelenski în luna mai.
Înainte de asta a condus o organizaţie nonguvernamentală centrată pe reforme şi a avut funcţia de consilier la Ministerul Ecologiei.
Tot joi, Zelenski l-a nominalizat pe Vadim Pristaiko, fost ambasador la NATO, pentru funcţia de ministru de Externe. Cât priveşte Apărarea, el l-a propus pe Andri Zahorodniuk, avocat şi activist.
Sențov transferat la Moscova pentru un posibil schimb de prizonieri
Rusia l-a transferat pe cineastul ucrainean Oleg Senţov dintr-o închisoare izolată din Siberia la Moscova, iar agenţiile de presă Tass şi Interfax au relatat că au loc negocieri cu autorităţile din Ucraina privind un schimb de prizonieri.
Senţov a fost închis în 2015 pentru că ar fi plănuit un atac terorist în Rusia după ce Federaţia a anexat Peninsula Crimeea. El a negat acuzaţiile şi a spus că această condamnare este motivată politic.
În semn de protest faţă de condamnarea la 20 de ani de închisoare, Senţov a făcut greva foamei timp de 145 de zile în 2018.
În luna iulie a acestui an, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus Rusiei un schimb între cineastul ucrainean Oleg Senţov şi jurnalistul ucraineano-rus Kirilo Vîşinski, judecat pentru „înaltă trădare” la Kiev.
Miercuri, Ucraina l-a eliberat condiţionat pe Vîşinski, această decizie-surpriză a justiţiei ucrainene survenind în momentul în care Kievul şi Moscova discută un posibil schimb implicând câteva zeci de prizonieri aflaţi în detenţie în cele două ţări.
Oleg Senţov a fost arestat în mai 2014 în Crimeea după protestele împotriva anexării acestei provincii ucrainene de către Moscova şi era considerat prizonier politic de Kiev. Condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism şi trafic de arme în Rusia, după un proces calificat drept stalinist de către organizaţia neguvernamentală Amnesty International, regizorul în vârstă de 43 de ani a fost încarcerat într-o închisoare din Marele Nord rus. Ucraina, occidentalii şi numeroase celebrităţi au cerut eliberarea lui.
Kirilo Vîşinski, în vârstă de 52 de ani, fost redactor-şef al filialei ucrainene a agenţiei oficiale ruse de presă RIA Novosti, a fost arestat în mai 2018 la Kiev şi inculpat pentru înaltă trădare, delict pasibil de 15 ani de închisoare.
Anul trecut, Parlamentul European i-a decernat lui Oleg Senţov, în vârstă de 43 de ani, prestigiosul Premiu Sakharov, recompensând „contribuţia excepţională în lupta pentru drepturile omului în lume".
Politicieni, în frunte cu Emmanuel Macron, celebrităţi şi organizaţii au cerut în repetate rânduri Kremlinului să îl elibereze pe Senţov.
Vîșinski, jurnalistul rus RIA Novosti, acuzat de 'trădare', a fost eliberat condiţionat la Kiev
Un tribunal din Kiev a dispus miercuri eliberarea condiţionată a jurnalistului Kirilo Vâşinski, cu cetăţenie ucraineană şi rusă, judecat pentru 'înaltă trădare' în beneficiul Moscovei, a declarat pentru AFP avocatul său.
'El a fost pus în libertate', a declarat Andrii Domanski, avocatul jurnalistului, redactorul-şef al filialei ucrainene a agenţiei oficiale ruse de presă RIA Novosti.
Potrivit acestei decizii, jurnalistul s-a angajat să nu fugă din ţară şi să se prezinte la tribunal în cadrul procesului său, care continuă.
Eliberarea sa intervine într-un moment în care Kievul şi Moscova discută despre un posibil schimb de mai multe zeci de prizonieri deţinuţi de către cele două ţări, schimb care ar putea avea loc în zilele următoare.
În luna iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să-l dea la schimb pe Kirilo Vâşinski pentru cineastul ucrainean Oleg Senţov, încarcerat în Rusia.
Vâşinski (52 de ani) a fost arestat în mai 2018 la Kiev şi inculpat pentru 'înaltă trădare' de justiţie, delict pasibil cu 15 ani de închisoare.
Serviciile de securitate ucrainene îl acuză de 'activităţi subversive' la cererea Moscovei şi, în special, îi impută încercarea de a 'justifica' anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014. El este de asemenea acuzat de 'susţinerea' separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.
Arestarea jurnalistului a fost denunţată în mod repetat de Moscova şi de preşedintele Vladimir Putin, care i-a acordat cetăţenie rusă prin decret în 2015.
Născut în Ucraina, Vâşinski a lucrat pentru media ucrainene, înainte de a deveni cu câţiva ani în urmă corespondent al televiziunii publice ruse Rossia, iar ulterior a preluat conducerea filialei ucrainene a RIA Novosti.