Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

13:38 23.5.2019

Situația pe front astăzi în Donbas

20:51 21.5.2019

Ucraina va organiza alegeri anticipate pe 21 iulie

Volodimir Zelenski a semnat decretul de dizolvare a Radei Supreme, Parlamentul unicameral al Ucrainei, şi a stabilit pentru 21 iulie data organizării alegerilor anticipate.

Informaţia a fost publicată marţi pe site-ul preşedinţiei Ucrainei.

Zelenski încearcă să profite de victoria zdrobitoare (73% din voturi) în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din aprilie, pentru a câştiga alegerile legislative anticipate, fără a aştepta scrutinul prevăzut să aibă loc în octombrie.

Partidul său "Slujitorul poporului", în prezent aproape inexistent, este creditat cu până la 40% din intenţiile de vot de ultimele sondaje.

Anunţându-şi decizia de a dizolva Parlamentul luni, noul preşedinte a făcut apel la miniştri să demisioneze, chiar dacă legea nu obligă guvernul să plece decât după legislative.

Premierul Volodimir Groisman, în funcţie de trei ani, şi-a anunţat imediat demisia, invocând dezacorduri cu noul preşedinte.

Anunţul dizolvării Parlamentului, procedură foarte complexă şi precis reglementată, a provocat o controversă, anumiţi experţi şi oameni politici denunţând această decizie drept una anticonstituţională şi cerându-i lui Zelenski să renunţe la idee.

20:50 21.5.2019

Zelenski îl destituie pe şeful armatei Viktor Mujenko

Viktor Mujenko
Viktor Mujenko

Noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski a publicat marţi un decret în care anunţă destituirea şefului armatei, Viktor Mujenko şi înlocuirea sa cu generalul Ruslan Komşak

20:48 21.5.2019

Kremlinul îi trimite un avertisment lui Zelenski, după ce acesta a cerut SUA înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei

Dmitri Peskov
Dmitri Peskov


Kremlinul i-a trimis un avertisment marţi noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, care ceruse anterior SUA noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, apreciind că un astfel de demers nu favorizează rezolvarea conflictului din estul Ucrainei.

'Este o retorică care nu va ajuta Ucraina să rezolve problema din sud-estul' ţării, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la regiunile separatiste ucrainene, unde conflictul între trupele guvernamentale şi rebelii proruşi a făcut deja aproape 13.000 de morţi de la declanşarea lui în primăvara anului 2014.

Volodimir Zelenski (41 de ani) a fost învestit luni în funcţie după ce a câştigat cu o largă majoritate alegerile prezidenţiale în aprilie. El a declarat că prioritatea sa este să pună capăt conflictului cu separatiştii proruşi din Donbas.

'Nu vom depăşi agresiunea rusă singuri', a afirmat Zelenski într-o întâlnire cu responsabili americani în cadrul ceremoniei de învestire, adăugând că trebuie 'sporite sancţiunile', potrivit declaraţiilor sale difuzate de preşedinţia de la Kiev. Delegaţia americană a fost condusă de ministrul energiei, Rick Perry.

Dmitri Peskov a afirmat marţi că numai Ucraina ar putea pune capăt conflictului din estul ţării, implementând acordurile de pace de la Minsk negociate în 2015 sub egida Kievului, Moscovei, Berlinului şi Parisului.

'SUA nu pot implementa lista (cu prevederile acordurilor de la Minsk), nu o poate face nici Rusia. Doar Kievul poate face aceasta', a declarat el.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG