Zelenski la vot
A început al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Urnele sunt deschise de la 8 AM la 8 PM.
Actorul de comedie Volodimir Zelenski, care joacă rolul unui preşedinte într-un serial de televiziune, este favorit în cursa pentru funcţia de preşedinte al Ucrainei.
Sondajul, realizat de organizaţia Reiting, arată faptul că Zelenski ar putea obţine 57,9% dintre voturi, în timp ce actualul preşedinte, Petro Poroşenko, ar urma să obţină doar 21,7% dintre voturi.
Zelenski, în vârstă de 41 de ani, nu are niciun fel de experienţă politică, a devenit celebru datorită serialului de comedie politică "Slujitorul Poporului", în care joacă rolul unui profesor de istorie care este ales preşedinte.
Poroşenko, criticat pentru modul lent de implementare a reformelor promise, a subliniat în timpul campaniei electorale faptul că are o experienţă politică vastă, spre deosebire de actorul Vladimir Zelenski.
El a fost ales preşedinte al Ucrainei pe 25 mai 2014, obţinând atunci 54% din totalul voturilor în primul tur al scrutinului.
Situația astăzi pe front in Donbas
Bilanț înainte de alegerile de duminică, 21 aprilie
Ucraina se pregătește să își aleagă, duminică, președintele, la finalul unei campanii cel puțin bizare, chiar și pentru standardele unei foste republici sovietice.
Actorul de comedie Volodimir Zelenski, starul serialului TV ”Sluga poporului”, în care interpretează rolul unui profesor care devine, din greșeală, președinte, este văzut drept câștigătorul cursei electorale în fața actualului șef al statului, Petro Poroșenko.
Sondajele de opinie arată că Zelenski va câștiga cel de-al doilea tur de scrutin cu 52%, față de doar 19% cât ar obține actualul președinte, în timp ce 19% dintre cei chestionați sunt indeciși, iar 10% spun că nu vor vota.
Zelenski și-a făcut intrarea pe scena politică în mod spectaculos, anunțându-și candidatura pentru președinție pe canalul 1+1, în ajunul Anului Nou, exact în intervalul rezervat mesajului adresat națiunii de către președintele în exercițiu. Adresându-se direct publicului, de pe scenă, în timpul programului său de comedie, stând în dreptul bradului de Crăciun, Zelenski a reușit să abată întreaga atenție asupra sa, lăsându-l într-un con de umbră pe Petro Poroșenko.
Cursa pentru președinția Ucrainei a fost una cu totul inedită: au intrat în arena politică spioni, un bărbat aflat în arest la domicilu, un sexist auto-proclamat, un bărbat-copia fidelă a lui Woody Allen și Ihor Shevchenko, un bărbat de 48 de ani care a lansat un fel de competiție matrimonială: ”Vrei să devii soția președintelui?”.
Femeile erau invitate să completeze un formular pe site-ul oficial de campanie al candidatului și să atașeze trei fotografii. Pe site, erau întâmpinate de poza candidatului, ținând un trandafir roșu, cu mesajul ”Nu rata șansa!” .
Unul dintre candidații înscriși a fost ex-premierul Iulia Timoșenko, numită de unii Ioana de Arc a Ucrainei, închisă de două ori de către opozanții săi politici. Însă unii dintre alegători au fost derutați în momenul în care au văzut pe buletinele de vot, în primul tur al scrutinului, două nume asemănătoare cu cel al fostului premier: Iuri Timoșenko și Iulia Litvinenko, un avocat, respectiv o prezentatoare tv. Este vorba despre practica clonelor politice menită să deruteze votanții.
O tradiție constă în organizarea de târguri cu tot felul de produse alimentare la prețuri mici menite să atragă alegătorii. Tradiția, datând înainte de prăbușirea URSS, a fost înlocuită astăzi de inițiative similare. Astfel, alegătorii erau întâmpinați la unitățile de vot de angajați purtând șorțuri colorate, care îi îmbiau pe votanți cu bomboane, dulciuri și produse de patiserie.
Confruntarea electorală dintre cei doi finaliști s-a transformat într-un monolog, în condițiile în care Zelenski a refuzat să participe la o dezbatere cu actualul președinte, care ar fi trebuit să aibă loc pe stadionul olimpic.
“Știu că mă privești”, a spus Poroșenko, uitându-se drept la cameră, adresându-se contracandidatului său. ”Să nu-ți fie frică. O dezbatere nu este înspăimântătoare”, a spus președintele.
Zelenski i-a răspuns ulterior, într-un video postat pe rețele sociale: ”Un showman poate să devină președinte, dar este trist când un președinte devine showman”.
Vineri seara, în ultima zi de campanie, cei doi s-au confruntat în sfârșit. După un concert de rock și mitinguri electorale, în afara stadionului olimpic, cei doi candidați s-au confruntat pe terenul de fotbal, în fața unei mulțimi de 22.000 de oameni. Mai bine de o oră, cei doi au făcut schimb de insulte în loc să debzată subiecte de interes public. Concluzia perfectă pentru o campanie bizară.