Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat joi, într-o postare pe Facebook, că răspunsurile oferite aseară oamenilor care i-au adresat întrebări pe Facebook au fost scoase din context, iar mesajul i-a fost trunchiat, el subliniind că eliminarea restricțiilor de părăsire a localității începând cu 15 mai va fi valabilă doar pentru zonele metropolitane, dând ca exemple în acest sens Bucureștiul, Clujul, Timișoara și Oradea.
Țările ar trebui să se pregătească pentru un al doilea și chiar al treilea val al pandemiei COVID-19 înainte ca populația să dobândească suficientă imunitate, potrivit cercetătorilor germani de la Institutul Robert Koch.
Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch, a declarat că un al doilea val al infecțiilor va urma „cu certitudine”, adăugând că majoritatea experților împărtășesc acest punct de vedere.
„Aceasta este o pandemie iar într-o pandemie virusul rămâne pe lista noastră de îngrijorări până când între 60% și 70% din populație a fost infectată”, a arătat sursa citată
Președintele Donald Trump a fost testat negativ
Președintele Donald Trump și vicepreședintele SUA, Mike Pence, au avut teste negative de coronavirus după ce un militar care lucrează la Casa Albă a fost diagnosticat cu virusul, a anunțat un purtător de cuvânt.
Franța va menține granițele închise, cel mai probabil și după ridicarea parțială a restricțiilor, prevăzută să aibă loc la 11 mai, a anunțat ministrul de interne, Christophe Castaner.
El a spus că regula, de la instituirea carantinei, este ca deschiderea granițelor să se facă pentru cazuri particulare, iar această măsură se va menține încă.
Restricțiile, a mai spus ministrul francez, ar putea dura până la 15 iunie.
Facebook Forum