Autoritățile locale și martorii au declarat că o dronă explozivă israeliană a lovit o clădire de la Spitalul Nasser din Khan Younis.
A urmat un atac aerian, care a avut loc în timp ce răniții erau evacuați, spun oficialii locali.
Trei jurnaliști au murit în urma atacului.
Martorii au declarat că al doilea atac a avut loc după ce salvatorii, jurnaliști și alte persoane s-au grăbit la locul loviturii inițiale. Transmisiunea live a Reuters de la spital s-a închis brusc în momentul primului atac, arată imaginile agenției de presă.
Printre cei uciși s-a numărat și un salvator, au adăugat aceștia.
Cameramanul Hussam al-Masri, unul dintre jurnaliștii uciși în atacuri, potrivit oficialilor, era colaborator Reuters – transmite agenția de presă. Fotograful Hatem Khaled, care era și el colaborator Reuters, a fost rănit, au declarat oficialii.
Un alt jurnalist care a fost ucis este de la Al Jazeera.
Televiziunea cu sediul în Qatar a anunțat luni că unul dintre jurnaliștii săi a fost ucis într-un atac israelian în Gaza, la două săptămâni după ce postul de televiziune a pierdut șase angajați și freelanceri într-un atac.
Mohammad Salama, fotojurnalist și cameraman, a fost ucis într-un atac asupra Spitalului Nasser din Gaza, a anunțat rețeaua de știri cu sediul în Qatar.
Moartea sa a fost „confirmată”, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.
La începutul acestei luni, patru angajați ai Al Jazeera și doi freelanceri au fost uciși într-un atac aerian israelian în afara spitalului Al-Shifa din orașul Gaza.
Un al treilea jurnalist ucis în atacul de luni este Mariam Dagga, în vârstă de 33 de ani, care lucra pentru Associated Press de la începutul războiului.
Dagga era freelancer și a relatat recent despre medicii Spitalului Nasser care se străduiau să salveze copii fără probleme de sănătate anterioare, care mureau sau se îmbolnăveau din cauza foametei.
Peste 240 de jurnaliști palestinieni au fost uciși în Gaza de la începutul războiului, pe 7 octombrie 2023, potrivit Sindicatului Jurnaliștilor Palestinieni.
Cu informații de la Reuters și AFP.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.