Prezență la vot de aproape 60% la ora 19:00
Mai sunt două ore de vot, atât în România, cât și la secțiile din străinătate. Prezența la vot la această oră este 59,48% - au votat 10.700.080 de persoane. 9.166.427 dintre acestea au votat în țară, restul, 1.533.653, în diaspora.
MAE: Campanie virală de știri false pe Telegram și alte platforme de socializare care are ca scop influențarea procesului electoral
„În timpul alegerilor prezidențiale din România, vedem din nou semnele interferenței Rusiei. O campanie virală de știri false pe Telegram și alte platforme de socializare are ca scop influențarea procesului electoral. Acest lucru era de așteptat, iar autoritățile au demontat știrile false”, a scris pe X purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat duminică eliminarea a peste 160 de conturi de TikTok care foloseau ilegal însemne, denumiri sau elemente grafice asociate Poliţiei Române sau ale altor structuri ale ministerului.
AUR nu a invitat presa la sediul de campanie în așteptarea rezultatelor
Imagini de la sediul de campanie al candidatului independent Nicușor Dan, unde s-au strâns jurnaliști și susținători.
Candidatul AUR, George Simion nu a invitat presa acreditată la sediul AUR.
În schimb, ar fi invitat jurnaliști străini la Palatul Parlamentului. Corespondentul BBC Serbia a fost interpelat de George Simion în timul transmisiunii sale și invitat la Parlament, unde a spus că va fi și va transmite „mesaje de pace”.
Ambasada SUA, observator în mai multe secții de votare
Echipe ale Ambasadei SUA au fost astăzi la mai multe secții de votare pentru a observa al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. „Alegerile libere și corecte sunt fundamentale pentru o democrație puternică”, scrie Ambasada SUA pe pagina sa de Facebook.