„Totul indică faptul că serviciile ruse de informații au comandat sabotajul”, a declarat Jacek Dobrzyński, purtător de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, potrivit Reuters.
El a precizat că anchetatorii „securizează probe, adună informații și verifică datele obținute până acum”.
Explozia a distrus mai multe zeci de metri de șină, însă un mecanic de locomotivă a observat la timp avariile și a alertat centrul de control, care a oprit circulația.
Premierul Donald Tusk a calificat incidentul drept „un act de sabotaj fără precedent” are ar fi vizat „securitatea statului polonez și a civililor”.
Tusk, care a vizitat locul incidentului luni, a spus că ruta feroviară afectată este una vitală.
„Această linie este critică, folosită zilnic de zeci de trenuri, inclusiv pentru livrarea de ajutor Ucrainei”, a spus premierul polonez, care a adăugat că „vom prinde autorii, oricine ar fi ei”.
Procuratura Națională a deschis o anchetă pentru „sabotaj cu caracter terorist”, presupus a fi comis „în numele unui serviciu de informații străin”.
Ministrul de Interne, Marcin Kierwiński, a precizat că explozia a fost declanșată prin intermediul unui cablu, din care s-au găsit fragmente la fața locului.
La Mika, jurnaliștii AFP au constatat luni că lucrările de reparație erau deja în curs, zona fiind puternic securizată de poliție și de paznici ai căilor ferate.
Guvernul polonez a convocat marți o reuniune extraordinară a Comitetului Național de Securitate, la care au participat comandanți militari, șefi de servicii și un reprezentant al președintelui.
Serviciile speciale poloneze avertizaseră deja asupra riscului unor acte de sabotaj rusesc, pe fondul sprijinului consistent oferit de Polonia Ucrainei.
Polonia, membră NATO și UE, a devenit principalul nod de transport pentru livrările de echipament militar către Ucraina după invazia la scară largă lansată de Rusia în februarie 2022.
Varșovia acuză Moscova de mai multe episoade de sabotaj din ultimii ani – inclusiv incursiuni cu drone și incendieri deliberate – acuzații respinse de Kremlin.
În contextul exploziei de la calea ferată poloneză, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat că Alianța rămâne „în contact strâns cu autoritățile poloneze”.
La rândul ei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că „amenințările la adresa securității noastre sunt reale și în creștere” și a îndemnat UE să „își sporească urgent capacitatea de a-și proteja spațiul aerian și infrastructura”.
Ministrul ucrainean de externe Andri Sîbiha a transmis „solidaritatea cu Polonia prietenă” și a declarat că Ucraina este pregătită să ofere asistență în anchetă „dacă i se va solicita”.
Ministrul ucrainean a sugerat că acesta ar putea fi „încă un atac hibrid al Rusiei – pentru a testa reacțiile”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.