Israelul a atacat luni unul dintre principalele spitale din Fâșia Gaza – Nasser, din Khan Yunis/în sudul Fâșiei Gaza.
După un prim atac – când salvatorii și jurnaliștii s-au grăbit la fața locului – armata israeliană a lovit din nou spitalul.
Mass-media israeliană a relatat că trupele au tras două obuze de artilerie, vizând ceea ce suspectau că era o cameră de supraveghere Hamas de pe acoperiș.
20 de persoane, printre care și cinci jurnaliști, au murit.
Cei cinci lucrau pentru publicații media internaționale, inclusiv Associated Press, Reuters, Al Jazeera și Middle East Eye. Este vorba de Mohamed Salama, Ahmed Abu Aziz, Mariam Dagga, Moaz Abu Taha și Hussam al-Masri.
Luni seară, prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu a numit atacul un „accident tragic” pe care Israelul îl „regretă profund” și a declarat că autoritățile militare „desfășoară o anchetă amănunțită”.
Armata israeliană (IDF), de asemenea, a declarat că șeful statului major general a ordonat o anchetă.
„IDF regretă orice prejudiciu adus persoanelor neimplicate și nu vizează jurnaliștii ca atare. IDF acționează pentru a reduce pe cât posibil prejudiciile aduse persoanelor neimplicate, menținând în același timp siguranța trupelor IDF”, spune armata israeliană într-un comunicat.
FOTO Iată câteva imagini făcute de jurnaliști după atacul în care cinci reprezentanți ai presei au murit. Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional
Organizațiile media critică Israelul
Atacul de luni este unul dintre cele mai sângeroase din ultimele 22 de luni de război și a avut loc în contextul în care Israelul intenționează să-și extindă ofensiva în zonele dens populate, promițând să distrugă Hamas după atacul din 7 octombrie 2023.
AP și Reuters au cerut explicații într-o scrisoare comună către autoritățile israeliene.
„Suntem indignați că jurnaliștii independenți s-au numărat printre victimele acestui atac asupra spitalului, o locație protejată de dreptul internațional”, se arată într-un comunicat.
„Acești jurnaliști erau prezenți în calitatea lor profesională, desfășurând o muncă esențială, aducând mărturie.”
Israelul a ucis 189 de jurnaliști palestinieni în timpul campaniei sale din Gaza, inclusiv unii care au fost vizați direct și alții care au fost uciși printre alte victime ale atacurilor, potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), citat de AP.
Peste 1.500 de lucrători din domeniul sănătății au fost, de asemenea, uciși, potrivit ONU.
„Uciderea jurnaliștilor în Gaza de către Israel continuă în timp ce lumea privește și nu acționează ferm în privința celor mai oribile atacuri cu care s-a confruntat presa vreodată în istoria recentă”, a declarat Sara Qudah, directoarea regională a CPJ.
Asociația Presei Străine, care reprezintă mass-media internațională din Israel și teritoriile palestiniene, a cerut Israelului „să înceteze practica sa abominabilă de a viza jurnaliștii”.
De asemenea, secretarul general al ONU, împreună cu Marea Britanie, Franța și alții, au condamnat atacul.
Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat ferm uciderea palestinienilor în atacurile israeliene care au lovit Spitalul Nasser din Gaza și a cerut o anchetă promptă și imparțială, a declarat purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric.
„Secretarul general reamintește că civilii, inclusiv personalul medical și jurnaliștii, trebuie respectați și protejați în orice moment. El solicită o anchetă promptă și imparțială cu privire la aceste crime”, a declarat Dujarric reporterilor.
Președintele francez Emmanuel Macron a numit atacurile „intolerabile”.
Secretarul de externe al Marii Britanii, David Lammy, a declarat că este îngrozit de atacurile israeliene asupra Complexului Medical Nasser din Fâșia Gaza de luni și a cerut un armistițiu imediat.
„Civilii, lucrătorii din domeniul sănătății și jurnaliștii trebuie protejați”, a declarat Lammy.
Când a fost întrebat despre atac, președintele american Donald Trump că „nu știam asta”.
„Ei bine, nu sunt mulțumit de asta. Nu vreau să văd asta. În același timp, trebuie să punem capăt întregului coșmar.”
China a reacționat și ea, marți, spunând că a fost „șocată” de atacul israelian asupra unui spital din Gaza, în care cinci jurnaliști s-au numărat printre cel puțin 20 de persoane ucise.
„Suntem șocați și condamnăm faptul că personalul medical și jurnaliștii și-au pierdut din nou viața în conflict”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, când a fost întrebat despre atacuri.
Israelul a atacat spitale de mai multe ori pe parcursul războiului, început pe 7 octombrie 2023, după răpirea a sute de israelini de către gruparea Hamas – declarată teroristă de SUA.
Israelul justifică atacurile spunând că teroriștii Hamas folosesc spitalele ca paravan.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.