Săptămâna Europa Liberă ne poartă într-o incursiune vizuală în întreaga lume, de la turneul de tenis Transylvania Open WTA, sărbătorirea Zilei Armatei Române și centenarul nașterii Regelui Mihai, la protestele organizate în Roma la summitul G20, expoziția funerară de la Moscova și culegerea roadelor toamnei în Afganistan și Kosovo.
Fotografiile săptămânii. Lumea Europa Liberă în imagini
11
Un model participă la o „prezentare de modă de doliu”, la expoziția funerară de la Moscova.
12
Activistul Steve Bray demonstrează așezat pe o toaletă lângă gardul din Downing Street din Londra, după ce parlamentarii au votat în Parlament împotriva Legii de mediu, prin care le este permisă companiilor deversarea apelor uzate netratate în râurile și mările din Regatul Unit.
13
Mai multe femei pregătesc ardeii pentru a face sosul tradițional Ajvar, la cooperativa agricolă „Krusha” din satul Krusha e Madhe din Kosovo.
În mod tradițional, Ajvar este preparat toamna, când este sezonul ardeilor, acesta fiind conservat în borcane de sticlă și consumat tot timpul anului.
În mod tradițional, Ajvar este preparat toamna, când este sezonul ardeilor, acesta fiind conservat în borcane de sticlă și consumat tot timpul anului.
14
Doi suporteri de cricket având fețele pictate în culorile drapelului național indian și pakistanez, pozează înaintea primului meci dintre India și Pakistan în etapa Super 12 a Cupei Mondiale Twenty din Dubai, în Ahmedabad, India.
15
Un angajat al biroului districtual al sănătății îmbrăcat în echipament de protecție dezinfectează o stradă din Seul, ca măsură de precauție împotriva coronavirusului, Coreea de Sud, 29 octombrie 2021.
16
Refugiate afgane așteaptă să primească ajutor de la agenția UNHCR, lângă centrul de distribuție de la periferia orașului Kabul, Afganistan.
17
O migrantă din Somalia se acoperă cu o pătură după ce a trecut granița dintre Belarus și Polonia în Siemianowka, Polonia.
18
O capră este surprinsă pe o stâncă de o cameră foto ascunsă ce aparține ONU, în Kârgâzstan.
19
Un pacient care suferă de Covid-19 respiră cu ajutorul unei măști cu oxigen, la unitatea de terapie intensivă a Spitalului Clinic Orășenesc numărul 3 din Kiev, Ucraina.
20
Un muncitor spală covoare noi și le pregătește pentru vânzare, la un atelier din Peshawar, Pakistan. Covoarele realizate manual sunt foarte populare și cererea tot mai mare a stimulat un interes viu pentru acest meșteșug străvechi.